Ce poate face un om

Multi, foarte multi au senzatia ca nu pot schimba nimic in tara asta. Invatati de la omul asta ca se poate.

1 Decembrie: Povestea parintelui Tanase, tata pentru 328 de copii

StirileProTV.ro

Site-ul unde parintele Tanase poate fi contactat -

www. asociatiaprovita.org

Cei care vor sa doneze diverse sume de bani pentru copiii de la Valea Plopului, o pot face in contul de mai jos: prin transfer bancar sau prin depunerea de numerar la orice agentie BCR sau prin mandat postal de la orice oficiu postal din tara.

Contul si datele fiscale ale Asociatiei Pro-Vita pentru Nascuti si Nenascuti – Valea Plopului, judetul Prahova:

Cont IBAN in lei: RO42 RNCB 0211 0118 4390 0001

deschis la BCR - Valenii de Munte, Jud Prahova.

CUI: 7250977

De mai bine de 20 de ani are grija de copii abandonati, de copii fara parinti, de tinerii alungati din caminele de copii. Acolo, la Valea Polopului si Valea Screzii, parintele Nicolae Tanase a pus bazele unei alte Romanii. Mai buna, mai curata, lipsita de egoism. Cu Asociatia ProVita, parintele Tanase duce o lupta pentru viata.

Acum 13 ani, la ProTv parintele Nicolae Tanase vorbea despre un proiect greu de crezut si atunci dar si acum. Un sat al copiilor fara parinti.

Acum valea s-a umplut si de case si de copii. Copii abandonati prin spitale, copii fara parinti, copii ai strazii, copii lasati aici de mame imediat dupa nastere. Pe toti, preotul Tanase i-a adunat in tabara dintre dealuri. Povestea a inceput in 1990.

Tata a sase copii, parintele a inceput un adevarat razboi impotriva avortului, iar mamele pe care le convingea sa-si nasca pruncii ii lasau in grija lui. In 97, in tabara din vale erau 30 de locuri.

Acum, in viitorul despre care vorbea acum 13 ani, tabara e tot neincapatoare. Pana acum, pe aici au trecut 1600 de suflete. Asa ca in vale apar mereu case.

Intr-o lume egoista, in care trecem unul pe langa celalalt fara sa ne pese, ce se intampla in Valea Screzii pare greu de crezut. Aici, "egoimul" a fost sters din dictionar.

Pe cei care ajung in Vale manati de curiozitate ii duce prin camerele copiilor cu gandul ca poate ii convinge sa se intoarca si sa ajute.

Cat de greu e sa hranesti in fiecare zi 328 de guri, sa imbraci si sa educi o armata de oameni numai parintele stie. A fost nevoit sa invete. Copiii sunt ingrijiti, hraniti si supravegheati de femei angajate din sat.

Cu exemplul sau, parintele Tanase a reusit sa schimbe si mentalitatea oamenilor din zona, sa-i faca mai buni. In anii 90, satenii din Valea Plopului si Valea Screzii au vazut ce face parinte si au inceput sa-l ajute. In casele lor au primit o parte din copii.

Cine este apt de munca trebuie sa munceasca si sa produca. Parintele este si manager si psiholog este si mama si tata.

Chiar daca statul nu se implica, multi oameni de bine l-au ajutat si il ajuta: cu bani, mancare sau materiale de constructie. Cu stilul sau direct, sincer si taios parintele are o vorba buna pentru toti.

Pentru baietii gata de insuratoare a cumparat pamant. Pentru fete strange zestre.

In fiecare casa din tabara sunt copii. Intr-una i-a asezat laolalta pe copiii de gradinita.

Se ataseaza imediat de noii veniti, au nevoie de caldura. Cand te uiti la ei intelegi in parte ce face si de ce face parintele Tanase. Fiecare copil isi povestea lui, unii sunt aici de cand se stiu. Sunt invatati de mici sa se descurce si sa ajute. Aici, ei sunt o familie.

Unii dintre ei sunt luati la un moment dat de familii acasa. Altii insa raman aici, merg la scoala, la studii. Pana acum 8 copii din tabara au intrat la facultate.

Incolonati, copiii pornesc catre satul din deal, la scoala. Fara sa-ti dai seama, se prind de mana ta si merg alaturi de tine. Te fac sa intelegi ca asa e viata facuta sa mergem impreuna si sa ajutam. In drumul spre scoala copiii predau o lectie invatata de la parintele: iti ofera fara sa te cunoasca ce au ei mai de pret: dragoste.

Pe Valea Screzii si in Valea Plopului, de 20 de ani, functioneaza o alta Romanie. O Romanie care uimeste. Una a generozitatii si dragostei, o Romanie care are nevoie in continuu de sustinere ca sa mearga mai departe.

Sclavagismul modern

Servitutea modernă este o servitute voluntară, consimţită de mulţimea de sclavi care se târăsc pe suprafaţa pământului. Ei îşi cumpară toţi, la fel, mărfurile care îi aservesc tot mai mult. Ei aleargă toţi către o muncă tot mereu mai nebuna, care li se ofera printr-un consimţământ generos dacă sunt suficienţi de cuminţi. Ei înşişi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi ca să li se extirpe membrilor acestei clase, orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea ei. Iată deci strania modernitate a epocii noastre. Spre deosebire de sclavii din antichitate, de şerbii din evul mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru, sau care mai degrabă nu vrea să îl ştie. Prin consecinţă ei nu cunosc revolta care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui exploatat. Ei acceptă fără crâcnire viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Iată visul nefericit al sclavilor moderni care nu aspiră, în final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare. Opresiunea se modernizează întinzându-şi pretutindeni formele de mistificare ce permit mascarea condiţiei de sclavi. A arăta lucrurile aşa cum sunt ele în realitate şi nu cum sunt prezentate de către putere, reprezintă subversiunea sub forma ei cea mai autentică. Numai adevărul este revoluţionar. Pe măsura ce îşi construiesc lumea prin efortul muncii lor alienate, decorul acestei lumi devine închisoarea în care vor trebui să trăiască. O lume sordidă, fără gust şi miros, ce poartă în ea mizeria modului de producţie dominant. Acest decor este într-o construcţie fără sfârşit. Nimic nu este stabil aici. Reflecţia permanentă a spaţiului care ne înconjoară îşi găseşte justificarea în amnezia generalizată şi în insecuritatea în care trebuie să trăiască locuitorii săi. Totul trebuie refăcut în aşa fel încât să reflecte cât mai bine imaginea sistemului: lumea devine pe zi ce trece tot mai murdară şi mai zgomotoasă, precum o uzină. Fiecare parcela din aceasta lume aparţine statului sau unui particular. Apartenenţa exclusiva a pământului, acest jaf social, se găseşte materializat în omniprezenţa zidurilor de demarcaţie, a porţilor, gardurilor, barierelor şi frontierelor…Dar spre deosebire de sclavi sau detinuţi, exploataţii timpurilor moderne trebuie să îşi plătească cuşca în care locuiesc.

Homo sapiens

Sfinxul din Muntii Macinului

O fi batut vantul si aici. De remarcat ca vantul din Romania are un simt artistic deosebit in nenumarate de locatii...

Pe Vale La Vale

Limba asta a vlahilor din Serbia rămane un mister, ce neam or fi vlahii ăştia? Că români sârbii spun că nu-s...

Golgota Basarabiei

Cea mai mare fortificaţie preistorică din Europa

Arheologi din Marea Britanie, Germania şi SUA lucrează în această perioadă pe situl arheologic de la Corneşti, judeţul Timiş, unde se află cea mai mare fortăreaţă preistorică din Europa.

Cetatea de la Corneşti, veche de 3.500 de ani, este anul acesta investigată de arheologi şi specialişti britanici, germani şi americani, care dau o mână de ajutor şi finanţare celor români. Străinii sunt de-a dreptul şocaţi de măreţia vestigiilor descoperite sub terenurile agricole de la Corneşti.

"Este un sit colosal şi monumental", spune dr. Sarah Sherwood, profesoară de geo-arheologie la Dickinson College, Carlisle, Pennsylvania şi la Universitatea din Tennesse.

Muzeul de Preistorie şi Istorie Timpurie din Berlin, Germania, a decis, pentru prima dată după 80 de ani, să finanţeze săpături arheologice, atunci când specialiştii instituţiei au aflat de vestigiile de la 25 de kilometri de Timişoara. În prezent, dr. Matthias Wemhoff, directorul muzeului, caută urmele tracilor nordici din cultura Cruceni – Belegiš, cot la cot cu arheologii români.

Patru inele concentrice

"La Corneşti s-a descoperit cea mai mare fortificaţie preistorică din Europa, care, pe baza probelor de carbon-14, este datată în mod cert în a doua jumătate a mileniului II î.e.n. (sfârşitul Epocii Bronzului). Fortificaţia aparţine culturii Cruceni – Belegiš, care a fost răspândită din N-E Croaţiei până în zona piemontană a Banatului, controlând valea Dunării şi până la nord de Mureş", explică dr. Alexandru Szentmiklosi, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului. Potrivit specialiştilor, cultura Cruceni- Belegiš a fost contemporană cu civilizaţia miceniană.

Fortificaţia de la Corneşti este o construcţie monumentală structurată în patru inele concentrice de dezvoltare. Prin analogie, explică arheologii, numai primul inel ar fi suficient cât să cuprindă fosta cetate a Timişoarei, iar ultimul, cel mai puţin vizibil, trece paralel cu şoseaua Timişoara – Arad.

Primul inel era un zid de apărare din lut bătut, de patru metri lăţime, care mai apoi a fost abandonat şi refăcut la câţiva metri distanţă. Fortificaţia în ansamblul ei se întindea pe 1.720 de hectare şi, probabil, a găzduit câteva mii de oameni în permanenţă, plus, în timp de răboi, alte numeroase mici comunităţi gravitau în jurul ei.

"Este una dintre cele mai spectaculoase cetăţi fortificate din Epoca Bronzului", este de părere dr. Rudiger Krause, profesor la Goethe Universitat Frankfurt am Main.

Zone cult şi ritualuri

Comunitatea din fortăreaţa de la Corneşti era formată din strămoşii dacilor, care se ocupau cu agricultura şi creşterea animalelor. Locuiau în case semi-îngropate, făcute din gropi circulare, cu o structură din lemn şi acoperite cu paie.
Arheologii spun că, potrivit descoperirilor de la faţa locului, aveau zone de cult şi ritualuri de depuneri de obiecte (vase ceramice, obiecte de metal şi chiar alimente), iar populaţiile făceau schimburi comerciale între ele. În plus, arheologii sunt siguri că populaţia acestui sit a fost printre primele din Epoca Bronzului Târziu care au adoptat incineraţia ca ritual funerar.

Elite sociale şi militare

"Va fi un şantier pentru mai multe generaţii, la finalul căruia rămâne să se răspundă cine a construit fortificaţia, pentru ce se apărau acei oameni, care au fost comunităţile care au participat la măreaţa construcţie. Ce structură politică şi socială a putut ridica un asemena complex. Cercetarea aşezării constituie o provocare imensă şi sperărm să putem răspunde la toate aceste întrebări", a mai adăugat Matthias Wemhoff,

Arheologii spun că, din ceea ce le-a "dezvăluit" până acum fortificaţia, cu siguranţă era condusă de elite sociale şi militare capabile să angreneze în muncă oamenii, atât pentru construcţia şi întreţinerea zidurilor de apărare, cât şi pentru producerea hranei necesare ori a mărfurilor pentru comerţ.

Georgeta Petrovici

www.evz.ro



asa arata locul, ignorati aumite parti ale comentariului scris al filmului, care erau emise in 2008 si, desigur, numeau avarii sau hunii ca intmeietori ai locului. Din fericire conceptia "Daca e ceva fenomenal aici, sigur e importat", e pe cale de disparitie, turnura istorica a ultimilor ani dand dreptate protocronistilor, adica adeptilor lui Densusianu, care, de undeva de sus, isi vede teoriile confirmate la nivel global.

Sustinem autonomia Tinutului Secuiesc