Multă lume i-a admirat formele perfecte albe, strălucitoare, decupate cu artă dintr-un bloc de marmură albă, însă nu multă lume îi ştie şi povestea. Zaharia Covacef, cercetător ştiinţific, ne-a spus-o zâmbind cu o oarecare mândrie firească, deoarece statuile astea sunt ca şi copiii ei - le-a periat şi le-a studiat pe fiecare-n parte, cu multă grijă. Capul Venerei nu se ştie când a fost separat de trup, în secolele ce-au trecut peste ea, dar a fost găsit cu 31 de ani înainte de a i se găsi şi corpul.
Descoperirile arheologice, în peninsulă, sunt oarecum la voia întâmplării. Ridicarea Constanţei pe ruinele vechiului Tomis nu permite efectuarea unor cercetări sistematice prin care să se urmărească pas cu pas reconstituirea imaginii vechii cetăţii. Iar „voia întâmplării” intervine ori de câte ori se mai produc lucrări utilitare în zonă. Se poate spune că şansa unor importante obiecte de tezaur de a ieşi la lumină - sau mai bine zis, şansa noastră de a pune mâna pe ele - ţine, de exemplu, de efectuarea lucrărilor de canalizare.
Cam aşa s-a întâmplat şi în anul 1973, când, în timp ce se săpau şanţurile pentru cabluri de telefonie, s-a găsit capul Afroditei. Cercetătorul Zaharia Covacef a luat-o în primire şi, îndepărtarea stratului de pământ a scos la iveală un chip divin. Capul a fost expus în vitrina muzeului lângă alte trei capete găsite tot în zona peninsulară. Doar atât li se dezvăluise Afrodita arheologilor. „Nu ştiam cărui tip aparţine această Veneră”, povesteşte cercetătoarea Zaharia Covacef. Dacă e Venus Pudica (cea care încearcă a-şi acoperi nuditatea), Genetrix (de obicei pe lângă Eros sau cu el în braţe, simbolul fertilităţii şi-al maternităţii), sau Anadyomene (tip din care au evoluat celelalte două, cu care se pot combina, ce sugerează natura marină a zeiţei - creată din spuma mării).
În 2004, cu ocazia reabilitării conductei de canalizare din peninsulă, şanţurile, mai adânci decât în cazul celor de telefonie, au furnizat noi descoperiri arheologice. Între care şi restul statuii „Venus din Tomis” găsit puţin mai sus de muzeu în dreptul fostului „Pelican”. „De cum am văzut-o mi-am dat seama că ea e”, zâmbeşte doamna Covacef, „m-am contrazis cu colegii, eu insistam că avem capul. Când le-am adus împreună s-au convins şi ei. Capul se potrivea perfect”. Statuia din marmură albă, şlefuită până la transparenţă are aproximativ 80 cm - Venera având aproape 60 cm, restul ocupându-l soclul. Aparţine tipului Aphrodita Anadyomene, surprinsă într-o poză inedită - doar ce-a ieşit din mare şi se îmbracă. „Are la picioare delfinul - simbol al apartenenţei ei marine. Are papuci romani. Cu dreptul s-a încălţat deja, cu celălalt nu. Pe glezna dreaptă are o brăţară şi ea este aplecată să-şi prindă brăţara şi pe stângul” ne explică cercetătoarea o întreagă acţiune pe care o face zeiţa încă din sec. II d.Hr., de când a fost creată. „Suportul statuii este sub formă de altar, lucrat şi el cu foarte multă atenţie, iar pe altar este un alt suport canelat. Veşmântul este îngrămădit jos, iar ea are cumva expresia de uşoară teamă să nu fie prinsă în această ipostază… golaşă”. În acelaşi an 2004, darnic pentru muzeul constănţean, la scurte intervale de timp au fost găsite încă două trupuri venusiene. Fără cap.
Cercetătorul a făcut o descriere amănunţită Venerelor din muzeu (dar nu numai) în volumul publicat la editura MEGA şi lansat pe 3 mai, „Sculptura antică din expoziţia de bază a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa”, al cărui autor este.
Autor : Paula TUDOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu