Adoptă o casă la Roşia Montană

Programul Adoptă o casă la Roşia Montană, iniţiat de Asociaţia Alburnus Maior în parteneriat cu Asociaţia ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie), se află în plină derulare cu sprijinul şi implicarea voastră! Avem câteva noutăţi pe care dorim să vi le împărtăşim cu bucurie: 1. Primul stagiu de voluntariat desfăşurat în Roşia Montană prin implicarea Service Civil International a avut rezultate foarte bune! Între 3 şi 16 august 17 voluntari din 10 ţări europene au participat la lucrările de conservare şi restaurare a unor clădiri istorice din Roşia Montană, aflate în curs sau iniţiate cu acest prilej. Implicarea participanţilor în lucrările de conservare şi restaurare – dar şi în viaţa comunităţii – a fost intensă şi a dat rezultate excelente, atât în ceea ce priveşte protejarea clădirilor la care s-au desfăşurat lucrările, cât şi în privinţa relaţiilor stabilite cu oamenii din Roşia Montană şi cu echipa de organizare. Voluntarii care au participat la acest stagiu au sosit din Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, România şi Spania. Mai multe detalii şi fotografii puteţi găsi aici. 2. Lucrările continuă zilele acestea sub coordonarea specialiştilor ARA şi cu ajutorul meşterilor locali: zidul prăbuşit al casei tradiţionale din Ţarina este refăcut iar pentru anexa casei parohiale unitariene s-a început refacerea şarpantei. Câteva fotografii şi mai multe detalii găsiţi aici. 3. Un al doilea stagiu de voluntariat se desfăşoară în perioada 1 - 15 septembrie 2012, concomitent cu a şasea Şcoală de Vară ARA: Roşia Montană: resurse tradiţionale locale şi tehnologie contemporană în slujba protejării patrimoniului. Mai multe detalii despre programul şcolii de vară puteţi găsi aici. 4. Avem bucuria de a vă anunţa că începând de săptămâna aceasta a devenit funcţională donarea prin sistem PayPal. Detaliile le găsiţi pe site-un nostru, aici. Vă reamintim că puteţi sprijini acest program de conservare-restaurare şi prin donarea de materiale, unelte sau servicii. Lista completă o puteţi consulta aici. De asemenea, promovarea acestui program pe căile pe care le aveţi la dispoziţie ne ajută să facem cunoscute intenţiile şi realizările noastre. Vă mulţumim pentru implicare! Echipa Adoptă o Casă la Roşia Montană

Ne face plăcere să vă anunţăm că RAC (Consiliul Român pentru Puiblicitate) a decis în urma unor reclamaţii ce aveau ca obiect spotul Salvaţi Roşia Montană în care protagonist este Dragoş Bucur, că acest clip respectă reglementările impuse de forul sesizat. Clipul video care a impresionat România poate fi vazut aici. Astfel, Comitetul Etic al RAC, întrunit în şedinţă în data de 24 august 2012 a analizat cazul şi a decis că nu se încalcă prevederile Codului de Practică în Publicitate elaborat de RAC. Menţionăm că în urmă cu câteva luni acelaşi for a deliberat în mod identic referitor la spotul Salvaţi Roşia Montană care o avea ca protagonistă pe Maia Morgenstern. Mulţumim încă o dată Papaya Advertising pentru iniţiativă şi salutăm profesionalismul Consiliului Român pentru Publicitate. Informează-te pe: http://rosiamontana.org/ http://www.rosiamontana.net/ http://fanfest.ro/

Roșia Montană, zonă liberă de cianuri

Proclamație: Roșia Montană, zonă liberă de cianuri

Peste 4000 de participanți au fost prezenți între 15-19 august la FânFest. Cea de-a șaptea ediție a festivalului a sărbătorit 10 ani de la Declarația de la Roșia Montană, prima manifestare a solidarității cu localnicii ce se opun proiectului minier. Ani mai târziu, campania Salvați Roșia Montană a devenit simbolul spiritului civic și activist în România, mesajul Ținem munții în loc. Roșia Montană rezistă prin cultură! regăsindu-se în stradă, în piețe sau în lucrările artiștilor.

La finalul unui program foarte extins ce a inclus muzică, teatru, literatură, proiecții de filme, tururi ghidate, expoziții, activități recreative și un forum de activism, FânFest s-a încheiat cu Piața Solidarității – Marea Adunare de la Roșia Montană. Sute de oameni, inclusiv reprezentanți ai protestelor din iarnă din Piața Universității, au fost prezenți, alături de locuitori ai Roșiei Montane la momentul emoționat al citirii Proclamației ce au declarat Munții Apuseni – zonă liberă de cianură.

Proclamația de la Roșia Montană – 19 august 2012

Noi, cetăţeni liberi ai României, trăind în armonie cu natura, respectând patrimoniul naţional, istoria românilor şi urmele lăsate de strămoşii noştri pe aceste locuri, având respect faţă de valorile democratice, faţă de legile scrise ale statului, dar şi faţă de legile nescrise ale bunei convieţuiri între oameni, pe deplin conştienţi că trebuie să lăsăm generaţiilor viitoare o ţară mai curată şi mai demnă, declarăm:

Roşia Montană este şi va fi o zonă liberă de cianură!

Roşia Montană este şi va fi o zonă liberă de corupţia politică, de planurile corporaţiilor şi de interesele oligarhiei de partid şi de stat!

Roşia Montană este şi va fi un exemplu de mândrie şi demnitate în istoria modernă a României! În acest loc, oameni liberi, din întreaga ţară, vor schimba, definitiv, imaginea potrivit căreia suntem un popor uşor de condus, de manipulat şi de subjugat. În acest loc, am demonstrat şi vom demonstra că în România mai există oameni ce nu pot fi cumpăraţi, oameni a căror demnitate nu poate fi călcată în picioare, oameni cu principii şi valori autentice, care n-au stat şi nu vor sta niciodată la mila politicienilor şi a corporaţiilor multinaţionale!

Roşia Montană nu merită distrugerea sa totală, prin proiectul de minerit cu cianuri al RMGC! La Roşia Montană există oameni care au dovedit şi dovedesc faptul că există alternative de dezvoltare durabilă, turismul cultural şi cel ecologic fiind două dintre ele. Frumuseţile Roşiei Montane reprezintă aurul său, bogăţia sa principală!

Refuzăm ca Roşia Montană să devină scena unui nou jaf naţional, prin care una din resursele strategice ale României este înstrăinată!

Roşia Montană îşi merită locul în Patrimoniul UNESCO, ca şi loc ce păstrează 2000 de ani de cultură şi tradiţie! Cerem ferm Ministerului Culturii demararea imediată a procedurilor în acest sens şi recuperarea de la compania RMGC a caselor de patrimoniu înstrăinate.

La Roşia Montană, continuăm tradiţia celor care, de-a lungul istoriei noastre, de la Horea şi Avram Iancu până la luptătorii anti-comunişti din munţi şi eroii din decembrie 1989, au luptat pentru libertăţile şi drepturile individuale, pentru respectul faţă de om. Nu doar exemplul lor ne dă curaj, ci şi exemplul zecilor de mii de comunităţi din întreaga lume, care se revoltă împotriva distrugerilor puse la cale în numele lăcomiei, al banului şi al progresului tehnologic. Aici, la Roşia Montană, aducem împreună demnitatea de cetăţean român cu demnitatea de cetăţean european; respectul faţă de eroii naţiunii cu respectul faţă de toţi cei care, în lume, astăzi, luptă la fel ca noi; grija faţă de pământul patriei cu grija faţă de întreaga planetă; apărarea patrimoniului cultural naţional cu apărarea patrimoniului cultural universal.

Roşia Montană nu va dispărea niciodată şi vom lupta până la capăt şi cu orice preţ pentru apărarea ei!

"Venus din Tomis" – povestea unei descoperiri

În sala „Tezaur” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, poate fi admirată în aproape toată splendoarea ei, “Venus din Tomis”. „Aproape”, pentru că după cum ne-a obişnuit, braţul stâng îi lipseşte de la umăr, din celălalt fiind lipsă mâna, iar piciorul stâng a rămas undeva în aer, rupt, într-o mişcare neterminată de 19 secole.
Multă lume i-a admirat formele perfecte albe, strălucitoare, decupate cu artă dintr-un bloc de marmură albă, însă nu multă lume îi ştie şi povestea. Zaharia Covacef, cercetător ştiinţific, ne-a spus-o zâmbind cu o oarecare mândrie firească, deoarece statuile astea sunt ca şi copiii ei - le-a periat şi le-a studiat pe fiecare-n parte, cu multă grijă. Capul Venerei nu se ştie când a fost separat de trup, în secolele ce-au trecut peste ea, dar a fost găsit cu 31 de ani înainte de a i se găsi şi corpul.
Descoperirile arheologice, în peninsulă, sunt oarecum la voia întâmplării. Ridicarea Constanţei pe ruinele vechiului Tomis nu permite efectuarea unor cercetări sistematice prin care să se urmărească pas cu pas reconstituirea imaginii vechii cetăţii. Iar „voia întâmplării” intervine ori de câte ori se mai produc lucrări utilitare în zonă. Se poate spune că şansa unor importante obiecte de tezaur de a ieşi la lumină - sau mai bine zis, şansa noastră de a pune mâna pe ele - ţine, de exemplu, de efectuarea lucrărilor de canalizare.
Cam aşa s-a întâmplat şi în anul 1973, când, în timp ce se săpau şanţurile pentru cabluri de telefonie, s-a găsit capul Afroditei. Cercetătorul Zaharia Covacef a luat-o în primire şi, îndepărtarea stratului de pământ a scos la iveală un chip divin. Capul a fost expus în vitrina muzeului lângă alte trei capete găsite tot în zona peninsulară. Doar atât li se dezvăluise Afrodita arheologilor. „Nu ştiam cărui tip aparţine această Veneră”, povesteşte cercetătoarea Zaharia Covacef. Dacă e Venus Pudica (cea care încearcă a-şi acoperi nuditatea), Genetrix (de obicei pe lângă Eros sau cu el în braţe, simbolul fertilităţii şi-al maternităţii), sau Anadyomene (tip din care au evoluat celelalte două, cu care se pot combina, ce sugerează natura marină a zeiţei - creată din spuma mării).
În 2004, cu ocazia reabilitării conductei de canalizare din peninsulă, şanţurile, mai adânci decât în cazul celor de telefonie, au furnizat noi descoperiri arheologice. Între care şi restul statuii „Venus din Tomis” găsit puţin mai sus de muzeu în dreptul fostului „Pelican”. „De cum am văzut-o mi-am dat seama că ea e”, zâmbeşte doamna Covacef, „m-am contrazis cu colegii, eu insistam că avem capul. Când le-am adus împreună s-au convins şi ei. Capul se potrivea perfect”. Statuia din marmură albă, şlefuită până la transparenţă are aproximativ 80 cm - Venera având aproape 60 cm, restul ocupându-l soclul. Aparţine tipului Aphrodita Anadyomene, surprinsă într-o poză inedită - doar ce-a ieşit din mare şi se îmbracă. „Are la picioare delfinul - simbol al apartenenţei ei marine. Are papuci romani. Cu dreptul s-a încălţat deja, cu celălalt nu. Pe glezna dreaptă are o brăţară şi ea este aplecată să-şi prindă brăţara şi pe stângul” ne explică cercetătoarea o întreagă acţiune pe care o face zeiţa încă din sec. II d.Hr., de când a fost creată. „Suportul statuii este sub formă de altar, lucrat şi el cu foarte multă atenţie, iar pe altar este un alt suport canelat. Veşmântul este îngrămădit jos, iar ea are cumva expresia de uşoară teamă să nu fie prinsă în această ipostază… golaşă”. În acelaşi an 2004, darnic pentru muzeul constănţean, la scurte intervale de timp au fost găsite încă două trupuri venusiene. Fără cap.
Cercetătorul a făcut o descriere amănunţită Venerelor din muzeu (dar nu numai) în volumul publicat la editura MEGA şi lansat pe 3 mai, „Sculptura antică din expoziţia de bază a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa”, al cărui autor este.






 Autor : Paula TUDOR

CINE SCRIE ISTORIA ROMANIEI ?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh


În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !
Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Somes, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã, Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia. »
Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul dintre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?
De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.
Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?
În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).
Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei. Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane
“Muntii nostri aur poartã,
Noi cersim din poartã-n poartã!”
În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !
Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.
Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.
Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur - ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).
În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992). În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.
În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare ? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*
În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mythology

 

Descoperire arheologica pe traseul viitoarei autostrazi Sibiu - Nadlac!

 

O descoperire importanta care ne va face sa intelegem mai bine istoria a fost facuta in judetul Sibiu. Vorbim despre sute de obiecte care arata ca stramosii nostrii nu erau deloc inapoiati. Se pricepeau sa prelucreze fierul si nu duceau lipsa de nimic, in locuintele lor primitive.

 

 

 

 

Vestigiile arheologice au fost descoperite de muncitorii care sapau la Autostrada Sibiu - Nadlac. Lucrarile au scos la iveala o asezare care se intinde pe 5 kilometri si de care nimeni nu a avut habar.
Arheologii au scos la lumina unelte, arme, chiar si ace de siguranta asemeni celor din zilele noastre. Cel mai pretios obiect a fost gasit insa intr-un mormant. Este vorba despre un car, in miniatura.
Obiectul din fier, rupt in 80 de bucati, a fost reconstruit, asemeni unui puzzle de catre arheologi.
Arheologii au mai descoperit sute de banuti, majoritatea din argint, din vremea dacilor.
Monedele grescesti au pe avers vaca alaptand vitel si numele magistratului monetar, iar pe revers un patrat instelat.
Specialistii Muzeului Brukenthal spun ca de saptamana viitoare vor prezenta comoara si vizitatorilor.


sursa : http://observator.a1.ro/social/Descoperire-arheologica-pe-traseul-viitoarei-autos_65768.html