Sanctuare megalitice dobrogene

Obsesia războinicului get şi a fluviului temut pe care el îl trecea călare pe apa îngheţată era în mintea tuturor şi apărea în scrierile poeţilor şi în cărţi care vorbeau despre acea lume barbară, vrăjmaşă romanului. Lucan, ca să citez un alt hispanic, vorbise şi el despre „barbara Cone, unde Istrul, printr-o mie de guri, îşi pierde în mare sarmaticele unde şi inunda insula Peuce”, despre neamurile sălbatice ce populau ţărmul pontic şi amintise de faima arcului getic, teribilul arc getic, de toţi cunoscut. Într-un loc, în Pharsalia sa, numele dacului, getului şi al iberului se întâlnesc în acelaşi vers: Hinc Dacus premat in de Getes ocurrat Hiberis.
Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilla ca un vaticiniu: Spania avea să fie invadată de geţi. Vaticiniu împlinit, după cum vom vedea. N-a fost vreo îndoială.
Lumea întreagă avea să fie invadată de geţi. Nu numai Spania. Lumea întreagă avea să fie întemeiată încă o dată de ei.
Nu s-a scris însă adevărată istorie a geţilor, istoria mitului getic, mult mai mare şi mai semnificativă decât cea a faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consumă, nu serveşte decât pentru o povestire. Mitul e permanent şi, chiar dacă ia forme nebănuite şi obişnuieşte să se ascundă, adevărul lui e prezent şi se proiectează asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante şi mai puternice din imaginaţia anticilor. Pentru romanii din primul secol după Hristos, care aşteptau sfârşitul iminent al lumii, părea un lucru aproape sigur ca de la Dunărea cu sălbatica Peuce avea să se dezlănţuie cataclismul. Tot un hispanic, cel mai citit, Seneca, într-o pagină grandioasă, descrie înfricoşătorul spectacol al „zilei fatale” când Dunărea dezlănţuită îşi va înălţa apele până la cer şi, „într-un singur vârtej prăpăstios, va cuprinde o imensă întindere de pământuri şi cetăţi”. Când scria această pagină, care aminteşte viziunea de teroare a Potopului lui Michelangelo, filosoful presimţea poate că nu se înşela şi că, de acolo, de la Dunăre, chiar dacă nu aşa de curând, dar nici foarte târziu, avea să se ivească într-adevăr sfârşitul lumii. O profeţie între altele aparţinătoare lui Seneca.

SEIMENI , DESCOPERIRI CARE POT SCHIMBA CURSUL CARTILOR DE ISTORIE

Zeci de discuri, fiecare disc având 20 m diametru. Discurile sunt încadrate cu ziduri având grosimi de până la 4,5 m.

De pe tinutul de unde Soarele îsi începe calatoria pe bolta cereasca,
vizitând meleagurile tarii noastre, vin cele mai noi descoperiri referitoare
la venerarea discului solar.
În luna martie a.c., urmarind sirul fortificatiilor ridicate de romani pe
malul vechi al Dunarii cu scopul protejarii anticului drum danubian, atentia
mi-a fost atrasa de localitatea Seimeni. Situata la mai putin de 10 km de
Cetatea Axiopolis, fondata de catre regele de origine macedoneană a Traciei,
Lisimah, localitatea Seimeni este mentionata pentru prima data în jurul
anului 1600. O parte dintre soldatii domnitorului Constantin Serban s-au
rasculat împotriva lui si au trecut Dunarea. Acesti soldati se numeau
seimeni si se pare ca au întemeiat localitatea cu acelasi nume. Însa,
dovezile arheologice sustin ca alti locuitori au fost fermecati de
frumusetea malului dunarean, cu multe secole în urma: în sudul localitatii a
fost descoperita o asezare din perioada Latene.

Descoperirile efectuate la începutul anului prezinta un fapt surprinzator:
soldatii fugari au întemeiat noua localitate exact peste un superb sanctuar
tracic sau geto-dacic. De fapt, o buna parte din sanctuar a fost distrus
prin construirea caselor si de catre factorii de mediu (lacul), întreaga
zona fiind supusa eroziunii.
Cel mai cunoscut sanctuar de la noi din tara închinat cultului solar este
cel de la Sarmisegetuza, în cadrul caruia “Soarele de andezit” are un
diametru de 7,1 m. Comparativ cu acesta, sanctuarul de la Seimeni se
prezinta cu zeci de discuri, posibil din lespezi de piatra, fiecare disc având
diametrul de 20 m. Într-un singur disc ar încapea o întreaga gospodarie:
casa, curte si anexe. Discurile sunt separate între ele de ziduri cu
grosimea de 4,3 m, însa, exista si discuri grupate câte doua. Pe unul din
discuri, având o pozitie centrala (întreg ansamblul are forma ovala), se
observa o forma spiralata, o posibila rampa catre zeul suprem.

Localitatea Seimeni se află în zona de influenţă a anticului oraş  Axiopolis, care, înainte de a fi reconstruit de Constantin cel Mare, a fost fondat de Lisimach, regele macedonean, adică trac, al Traciei. Cetatea Axiopolis se află la 3 km S de Cernavodă, în faţa insulei Hinog, pe malul drept al Dunării. Necropola cetaţii se află poziţionată la 4,5 km S pe şoseaua Cernavodă – Cochirleni.

Pe Dealul Sofia, aflat în nordul localităţii Cernavodă, a fost descoperit într-un mormânt din necropola de inhumaţie aparţinând culturii Hamangia din neoliticul mijlociu, “Gânditorul” şi perechea sa.
Conform Repertoarului Arheologic National:
- situl arheologic eneolitic de la Cernavoda  – “Dealul Sofia” – începând de la 100m V de Primaria orasului pana la malul Dunarii. Descoperiri în cadrul sitului:
- asezare epoca eneolitic – Cultura Cernavoda
- asezare epoca eneolitic – Cultura Gumelnita
- situl arheologic neolitic de la Cernavodă – Coada Zăvoiului – aşezare şi necropolă
La Cernavoda, în punctul “La Cetate”, a fost descoperit un mormânt. Inventarul funerar este specific Culturii Gumelnita (P. Hasotti, 1977, p. 89).
Localitatea Seimeni se află la o distanţă de 4,5 km de necropola neolitică iar posibilul sanctuar, care este poziţionat chiar lângă localitate, are dimensiuni de 1,0 x 0,4 km.
În cadrul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte:
- Cultul Soarelui – discul
- Cultul Marii Zeiţe, în ipostaza de Zeiţă Şarpe – spirala
- Cultul apelor – Dunărea
Cultul Soarelui a luat fiinţă o dată cu începutul agriculturii, entitatea abstractă a bunurilor Pământului-mamă atrăgând nevoia de exteriorizare a primilor agricultori şi punând bazele primului cult – cultul agrar.
Conform cunoscutului etnolog şi scriitor Romulus Vulcănescu: “Din relatările mitografilor antici, greci şi latini, despre daci şi daco-romani, ca şi din descoperirile arheologilor români, reiese că acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza dacă”.
Cultul Zeiţei Şarpe se remarcă prin apariţia în spaţiul carpato-dunărean, încă de la sfârşitul paleoliticului, a unor ornamente reprezentând şarpele prin: linii simple, unduite sau în zigzag; spirale plane şi foarte rar helicoidale; meandre şi chiar şiruri de romburi – imitaţie a desenului existent pe spatele viperei cu corn – animal veninos aducător de moarte, endemic în această arie.
Conform materialului “Semiotica română în vizită la UNESCO”, motivul spiralei îşi are originea în paleoliticul superior al spaţiului carpato-dunărean şi reprezintă şarpele, animal căruia, încă din neoliticul timpuriu, pe aceste meleaguri, i-a fost atribuită o simbolistică duală. El a rămas  pe durata neoliticului ca simbol al regenerării ciclice a naturii din care a derivat, probabil, mai târziu şi concepţia referitoare la nemurire a dacilor.

La traci, motivul şarpelui, ca simbol al regenerării ciclice a naturii (la această latitudine şarpele intră sub pământ pentru hibernare în imediata apropiere a echinocţiului de toamnă şi reapare la suprafaţă odată cu echinocţiul de primăvară şi cu reînvierea vegetaţiei), este prezent încolăcit pe o tulpină în reprezentările Cavalerului Trac.

Cultul apelor este prezent şi la geto-daci, ca şi la alte popoare antice. Dunărea era fluviul lor sacru şi Strabon confirmă acest lucru atunci când localizează Cetatea Histria pe malul lacului Sinoe, “la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului”. Acest cult se regăseşte în obiceiul dacilor de a nu porni la război înainte de a lua în gură apă din Istru, jurând că nu se vor întoarece acasă decât după ce vor învinge pe duşmani. Geto-dacii cunoşteau potenţialul vindecător al apelor minerale şi al apelor termale. Urme ale acestui cult au rămas în mitologia românească, unde Dunărea este considerată fluviu sacru cu calităţi purificatoare.
Merită menţionat faptul că, în conformitate cu Repertoarul Arheologic National – pentru localitatea Seimeni avem descrierea:
- asezarea latene de la Seimeni – Seimenii Mari, între soseaua Cernavoda – Topalu si Dunare, în S localitatii.

Motivul spiralei:
- după potopul gigantic petrecut în urmã cu 7.600 de ani pe locul unde acum se aflã Marea Neagrã (conform cercetãtorilor americani, William Ryan şi Walter Pitman, care primesc în anul 2000 cea mai înaltã distincţie din partea Columbia University, Shepard Medal, pentru cercetãri exemplare în geologia marinã), un grup aparţinând populaţiilor carpato-dunărene duce acest motiv până pe malurile Rinului şi al Senei, unde au fost descoperite vase acoperite cu forme de spiralã – spirala carpato-dunãreanã, valuri concentrice, desene rectangulare şi tot felul de forme geometrice, asemãnãtoare cu cele din Moldova;
- în vechiul alfabet hieroglific egiptean, semnul spiralei are înţeles de apă;
- la tracii din Asia Mică, întreaga suprafaţă a armei era acoperită cu motive geometrice, în care domina spirala, motiv decorativ de mare efect, exprimând atât rafinamentul triburilor care o produceau, cât şi nivelul societăţii care solicita asemenea obiecte. În ornamentaţia cu caracter geometric, pe obiecte de lut sau pe arme, se desprind unele elemente dominante: cercuri, cercuri cu cruce, spirale, toate simbolizând soarele. Aceste ornamente ilustrează deosebita importanţă pe care au dat-o Tracii cultului zeului-lumină;
- spirala apare ca ornament pe piesele din tezaurul dezgropat de Schliemann la Troia;
- apare pe portalurile caselor ţăranilor daci, ori pe covoare, pe fote şi ţesături, semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul; este poate cel mai caracteristic, dar şi cel mai ermetic simbol al poporului nostru.

UN SANCTUAR SIMILAR LÂNGĂ LOCALITATEA MIREASA

La aproximativ 25km de localitatea Seimeni, lângă localitatea Mireasa, am descoperit un sanctuar similar cu cel de la Seimeni. Se mai observă patru discuri cu diametrul de 26m.
Localitatea Mireasa nu este cuprinsă în Repertoriul Arheologic al României a Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, şi nici în Repertoarul Arheologic Naţional.

La mai putin de 25 km de Seimeni se afla localitatea cu nume parca
predestinat sa însoteasca primul sanctuar descoperit la altarul Zeului
Soare: Mireasa. Cununa îi este împodobita cu patru cochete discuri cu
diametrul de … 28 m, amplasate pe malul unui pârâu.

Cu precizarea Dacia Liberă că mireasa a fost violată. Aşa arată acum pe Google Maps locaţia. Se observă cum zona cu sanctuare s-a aplatizată. Am ezitat să dăm mai departe aceste imagini, dar ele sunt oricum pe net. Poate popularizarea lor va sensibiliza autorităţile să le protejeze cum se cuvine. Iar de faptul că ele sigur vor fi cunoscute de autorităţile locale se va ocupa asociaţia România – Dacia Casa Noastră, care, în perioada următoare, va face demersuri pe lângă autorităţi ca acestea să intervină şi să salveze urmele trecutului nostru.

Alaiul nu se lasa asteptat: nu trebuie decât sa ne îndreptam privirile spre
sudul Dobrogei. Acolo unde apele marii patrund insistent pâna la poalele
dealurilor, racorindu-le, se afla doua localitati apropiate, Vîrtop si
Albesti. Un mic râu se strecoara vioi printre pliurile dealurilor,
pierzându-se în sclipirile golfului. Este martor mut al mileniilor de
istorie si înca mai pastreaza ecourile incantatiilor izvorâte de pe
platourile misterioase ale celor doua sanctuare, odata cu apa izvoarelor.

textul original, modificat în anumite puncte de redacţie, aparţine lui  PINTILIE CRISTIAN

Sursa: enciclopediagetodacilor.blogspot.com