14 feb. 2011

Vrem produse romanesti in supermarketuri

Parlamentarii români mai au, din când în când, câte o idee bună. Supermarketurile ar putea fi obligate, dacă se adoptă o iniţiativă a deputaţilor Horea Uioreanu (PNL) şi Mircia Giurgiu (PDL), să dedice 10% din spaţiile pe rafturi exclusiv produselor autohtone şi locale.

"Am depus împreună cu deputatul PDL Mircia Giurgiu un proiect de lege privind obligarea supermarket-urilor să expună spre comercializare produse alimentare şi nealimentare, într-un procent de cel puţin 10 la sută din suprafaţa acestora. Blocajul la care recurg marile magazine de retail în ceea ce priveşte produsele expuse afectează producătorii români, iar măsura noastră are ca scop susţinerea economiei autohtone. Creşterea consumului va sprijini redresarea economiei naţionale", a spus Uioreanu, duminică, într-o conferinţă de presă.

Politicianul a explicat că vor avea întâietate produsele locale, fabricate în judeţul respectiv, ceea ce ar trebui să încurajeze micii producători. Deputatul se aşteaptă ca acest proiect legislativ, depus în Parlament zilele trecute, să fie susţinut de Guvern, având în vedere că ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, s-a arătat mulţumit de idee.

Mai mult decât atât, proiectul prevede şi amenzi, pentru nerespectarea atribuirii unor rafturi special dedicate produselor autohtone, cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

"Mă aştept la rezistenţă din partea supermarket-urilor. Nu ne interesează să susţinem roşiile din Africa de Sud şi usturoiul din China, ci, mai degrabă, ceapa de Turda sau brânza de Năsal, din judeţul Cluj", a mai spus Horea Uioreanu.

Aşa că am face bine să ne adunăm în spatele ideii ăsteia şi să cream un grup de presiune care să arate că si populaţia vrea produse româneşti şi că dorim să mai avem producători autohtoni, dacă nu, vom ajunge sa importăm chiar tot, la ce preţuri vor vrea străinii. Iar acest grup de presiune fie se va împrăştia, dacă demersul are succes, fie va boicota supermarketurile, dacă proiectul de lege nu este aprobat.

Depinde doar de noi să ne schimbăm viitorul!
Frontul de Eliberare a Daciei

http://www.facebook.com/pages/Vrem-produse-romanesti-in-supermarketuri/193239884034511?sk=wall&filter=12

http://www.causes.com/causes/578816-vrem-produse-romanesti-in-supermarketuri

2 comentarii:

  1. Da asta e o idee buna! Sunt producatori mai mici cu produse foarte bune care nu pot intra in supermarketuri datorita taxelor care le sunt impuse.

    RăspundețiȘtergere
  2. e de bine DAR..10%???sa fim seriosi cind francezii si nemtii blocheaza autostrazile cu tirurile cu produse straine...mult prea putin

    RăspundețiȘtergere