Lupul treaz, către haita adormită: hai cu egalarea!

Scurtă analiză nocturnă a prezentului concret, urmată de anumite sugestii subersive la adresa capului băgat în pământ.

"Divide et impera" este dictonul după care conduce băse ţara asta, de vreo şase ani încoace (pe lângă generalul "nu eu, alţii"). Ultima manevră, asta cu tăiem de la bugetari, dar voi, ăia cu firmele, veţi fi ok. Atunci, privaţii vor spune: "bine, mă, dă-i dracului pe ăia, oricum sunt prea mulţi". Mai sunt şi pensionarii, dar şi ăia... unele pensii sunt exagerate, zău! Iar acum, că durează doar şase luni şi banii vor fi folosiţi pentru relansarea economiei... Când va spune: "ardem firmele!", bugetarii şi pensionarii, care vor mai exista în viitorul apropiat, vor spune: "bravos, luaţi şi voi acum!". Până când să se prindă toţi de manevră, va fi cam târziu să mai reacţioneze cum trebuie. Va fi Somalia aici. Apropos de reacţie, am dat recent de un sfat pe care Nicolae Iorga, în calitate de prim ministru al României, l-a dat unor profesori disperaţi că nu mai primiseră salariile de câteva luni: aruncaţi-vă-n mare. Unii bătrânei se gândesc deja la asta, am vazut eu un articol undeva, despre unii mai în vârstă, care cereau reintroducerea eutanasiei... Ăia nici măcar să se arunce singuri în cap nu mai sunt în stare, jenant... Acum se vede ce bine a prins dresajul turmei. Vine unul şi începe să taie oile negre, lăsând câteva de sămânţă, alea albe stau. Şi invers. Ce a dus la reacţia asta de oiţe care acceptă cu duioşie tăierea? Ăl mai vechi ar fi dresajul religios: iertarea aproapelui te duce-n rai, Vechiul Testament e rău (talionul e câh), întoarce şi celalalt obraz, nu fi violent, fericiţi cei săraci cu duhul, cei din urmă vor fi cei dintâi, etc. Cel mai nou este reprezentat de societatea modernă, aia de te ţine legat de-un serviciu pe care, din raţiuni esenţiale, legate de chestiuni de baza de genul - ce mănâncă ăla micu dacă mă dau ăştia afară/îmi ia casa banca, că nu mai pot plăti rata, nu-ţi permiţi să-l rişti găbjindu-i unuia, care te enervează, o bucată. Şi aşa stai odată, mai stai odată, şi-ncodată... odată învăţat capră, când te pune unul să mai stai odată, mai stai. Astea două, legate în timp şi cu alte tehnici de dresaj, ne-au transformat din ăia de neguvernat, care nu suportam mersul pe jos şi răi de băgam cuţitu repede în cine ne supăra, cum povestea Ovidiu, în nişte oameni care nici nu mai reacţionează advers, când cineva vrea să-i omoare. Din contră, grăbesc procesul. Fiecare om care se aruncă-n perioada asta e-n contul boilor care ne conduc de 20 de ani. Cândva, undeva, lor, urmaşilor lor, li se va cere să plătească de către o instanţă superioară, sunt sigur. Dar până atunci, îi putem considera pe toţi cei care se sting şi s-au stins de disperare în ţara asta şi victime ale noastre. Ale faptului că singuri ne-am pus laţul de gât. Singuri am acceptat sclavia. Singuri am acceptat să stăm cu capul plecat. Tot nu realizăm că, la final, când vom preda avatarul, vom regreta mai mult faptul că am stat, decăt faptul că am acţionat, poate chiar şi greşit.