ISTORIA UNEI UNIRI

Personaje:

Prounire: Imperiul Francez ;Prusia ;Regatul Sardiniei ;Imperiul Britanic

Antiunire:Imperiul Otoman ;Imperiul Austriac

Scoasa din joc: Imperiul  Tarist

Moldova    Tara Romaneasca

Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea cu antecedente in unirea lui Mihai Viteazu a devenit, după războiul Crimeiei (1853 - 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei si hegemonia politică a Frantei  ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească.

La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era cel mai important punct vamal între cele două țări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu se oficiază la Focșani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan din Piața Unirii, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria și Turcia, precum și pe cel al caimacamului (locțiitorului domnesc) Todiriță Balș (înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatiștii au reușit, într-o primă fază, să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorința de a-și realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniștilor cu cele ale antiunioniștilor. Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, și celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III și Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate

Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, și prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile prin care se cerea:

• Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulații  încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
• Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
• Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
• Neutralitatea pământului Principatelor;
• Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.

Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”
Adunarea electivă a Țării Românești era însă dominată de conservatori, care dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei".
Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru loan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.
Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului și al sprijinitorilor săi întâmpină rezistența forțelor conservatoare și a inerțiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; țara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunțat la vechea doleanță; în așteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat.
Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:țile și averile anumitor Biserici și mănăstiri și a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuția țării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și schituri au fost desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență socială etc. În fața acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu  al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocând, mai târziu, însăși căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 și, pe lângă cele enumerate mai sus, poate fi menționată și confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfântul Munte Athos și pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alți domnitori (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.) pentru ca monahii din Sfântul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. În total, au fost preluate de la biserici aproximativ 25% din suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei^.

1. după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.
2. la 3 aprilie 1866 la Iași o demonstrație a Mișcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească
3. Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre  pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa , conform dorinței sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi  din Iași .
 a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietă
Reforma fiscala
Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului  personal și a contribuției pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural ,  „importanta inițiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a țării,
Reforma agrara
Prin Legea rurală din 14/26 august1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României  din secolul al XIX–lea.
Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenționa să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat activitatea monstruoasei coaliții   hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866.
Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:

1. după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.
2. la 3 aprilie1866  la Iași o demonstrație a Mișcării Separatiste   care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească,
3. Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre  pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza

Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbade. A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa , conform dorinței sale, iar după cel de-al doilea război mondial , osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi  din Iași .

Data de 24 ianuarie 1859 ramine in istoria tarii  ca data in care poporul isi impune vointa,in care poporul este solidar. Acum se naste o noua tara  Romania si dispare din constiinta internationala a celei ce a fost elementul civilizator al Europei ,si anume Dacia.  Astazi  romanii ar trebui sa –si aduca aminte  ca unirea face  ce nu poate sa faca  un individ.Cind vom intelege ca  suntem acum in 2012 la un pas de dezmembrarea tarii  si numai impreuna  putem sa mergem mai departe.Cind politicienii nostri se vor cobori de acolo unde s-au cocotat ,in mijlocul nostru, in realitatea noastra? Pentru ca Romania ni s-a impus ca nume ,in viitor ar trebui renviata  denumirea  Dacia!