24 sept. 2011

Acţiuni ale Asociaţiei România-Dacia Casa Noastră (RDCN), nu vorbe





Prea multe mişcări există doar virtual, prea mulţi români acţionează doar virtual. Dar salvarea din situaţia în care se află ţara vine de la cetăţenii României numai prin implicare concretă în problemele societăţii noastre. Doar intenţiile bune e clar că nu sunt sunt de ajuns. Aşadar, RDCN prezintă un scurt bilanţ al acţiunilor sale din ultima perioadă şi din viitorul apropiat, care completează demersul continuu de pe net al asociaţiei de informare corectă a românilor.



Asociaţia România – Dacia Casa Noastră (RDCN) anunţă organizarea în parteneriat cu Radio Neptun şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa a manifestării „Dăruieşte o carte şi-un cântec – câştigă o inimă”. Aceasta constă în prezentarea de spectacole de muzică folk, muzică populară şi donarea a sute de cărţi în zona oraşului Ştefan Vodă din Republica Moldova, în perioada 13 – 16 octombrie 2011. Cei interesaţi să doneze cărţi care să ducă cuvântul limbii române fraţilor de peste Prut sunt aşteptaţi zilnic, până pe data de 12 octombrie 2011, la sediul Radio Neptun din Constanţa, la Brick.


De asemenea, RDCN ţine să mulţumească Donario, Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi Muzeului de istorie naţională şi arheologie Constanţa pentru sprijinul acordat în buna derulare a proiectului nostru umanitar „Un Cer Senin”. Prin acesta, peste 100 de copii din centre de plasament, dar şi din mediul rural au putut veni la mare câteva zile în această vară, bucurându-se de ceea ce Constanţa oferă.

RDCN mulţumeşte şi Seminarului Teologic din Constanţa pentru deschiderea faţă de cultura şi istoria neamului românesc. Începând din data de 13.09.2011, între RDCN şi Seminarul Teologic din Constanţa există un parteneriat în cadrul căruia are loc Cercul tinerilor prieteni ai culturii şi istoriei României.

RDCN mai anunţă implicarea membrilor de la Constanţa în colectarea deşeurilor în cadrul campaniei din 24 septembrie, Let's do it, România. Sperăm ca prin efortul voluntarilor Let's do it, România din toate judeţele din această zi mesajul pentru ceilalţi membri ai comunităţii să fie clar: Nu mai poluaţi! Respectaţi natura! Respectaţi Casa Noastră, România!

În încheiere, RDCN anunţă implicarea membrilor săi la nivelul Bucureştiului şi municipiului Constanţa în cadrul campaniei de salvare a Roşiei Montane, prin strângerea de semnături în intervalul 17-24 septembrie 2011 pentru Petiția pentru Roşia Montană (http://www.rosiamontana.net/). Pe această cale, vă invităm să ne contactaţi pe mailul romania.dacia@yahoo.com, dacă doriţi să vă alăturaţi campaniei de salvare a Roşiei Montane, care va continua prin strângere de semnături şi distribuire de fluturaşi, dar şi alte acţiuni stabilite de comun acord cu iniţiatorii petiţiei, asociaţia de proprietari şi locuitori de la Roşia Montană, Alburnus Maior. Cei care doresc să se implice, ca participanţi externi sau ca membri ai noştri, şi în alte proiecte ale asociaţiei care are ca obiectiv eliberarea României de indiferenţă, pentru crearea unui viitor mai bun românilor la ei acasă, pot să facă aceasta prin intermediul site-ului nostru rdcn.eu


Octavian Manu, preşedinte RDCN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu