7 ian. 2011

CALVARUL redobandirii cetateniei romane

Pentru a demostra inca odata diferenta majora dintre ce inseamna politica interesului national la politicienii maghiari si la cei romani, Romanian Global News publica un Apel primit la redactie si lansat de catre UNIUNEA ROMANILOR DIN BASARABIA, BUCOVINA DE NORD SI TINUTUL HERTA.


„Incepand de ieri, etnicii maghiari din Romania pot depune cereri prin care solicita si obtinerea cetateniei ungare. Cererile pot fi depuse la Ambasada sau la Consulatele Ungariei din Romania, fie la unitatile administrative din Ungaria, conform Legii despre dubla cetatenie etnicilor maghiari adoptata de Parlamentul Ungariei in luna mai 2009.


Guvernul de la Budapesta a deschis pe teritoriul Ungariei 2200 de birouri de depunere si inregistrare a cererilor pentru persoanele de etnie maghiara din Romania, Slovacia, Ucraina si din alte tari. La cererea de obtinere a cetateniei ungare, ungurii din Romania anexeaza 4 acte (certificat de nastere in copie xerox a solicitantului si a descendentilor acestora si copia pasaportului). La Misiunile Consulare ale Ungariei din Romania, la depunerea cererii pentru obtinerea cetateniei, nu se percep taxe consulare. Mai mult, UDMR, formatiune aflata la guvernare in Guvernul BOC, a deschis birouri de consultanta a populatiei maghiare practic in toata Transilvania. Din momentul inregistrarii cererii si pana la obtinerea pasaportului unguresc dureaza doua luni.


Vreau acum sa-i intreb pe fostii si actualii guvernanti ai Romaniei cum sunt Ion Iliescu, Andrian Nastase, Mircea Geoana, Calin Popescu Tariceanu, Crin Antonescu, Varujan Vozganian, Nicoleta Eucarie, Ministru Baconschi si pe toti vinzatorii de tara si neam cum au procedat ei si cit de ostili au fost cind venea vorba de simplificarea redobandirii cetateniei romane pentru romanii din Basarabia si Bucovina de Nord. Aduceti-va aminte de Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei din luna martie 2003, semnata de Adrian Nastase, care suspenda primirea si solutionarea cererilor de redobandire a cetateniei romane pentru Basarabeni si Bucovineni pe o perioada nelimitata. Ca si de propunerile stupide si iresponsabile ale lui Mircea Geoana, in sedinta Comisiei pentru Relatii Externe din Senatul Romaniei, in vara anului 2006, referitor la aceea ca romanii din Basarabia si Bucovina de Nord trebuie sa dobandeasca cetatenia romana dupa principiu Loteriei Americane - adica sa ne joace in carti la CAZINO. Ca si de rezistenta ostila a lui Tariceanu, in anii 2005-2008, ca sa tergiverseze, cu orice pret, acordarea cetateniei romane Basarabenilor, incalcand flagrant Legea Cetateniei romane nr.21/1991, inventand tot felul de programari, fara a se satabili vreun termen, pe la misiunile consulare ale Romaniei din R.Moldova.



Va aduc un singur exemplu: din cele 35 de mii de dosare, depuse de catre romanii din Basarabia si Bucovina de Nord, in peroada 2002-2003 pana la 1 ianuarie 2008, au fost acordate tocmai 250 de cetatenii, pe cand, tot in aceasta perioada, Bulgaria a acordat etnicilor Bulgari din R.Moldova 12.000 de cetatenii. Principala cauza ca Romania nu va adera din 2011 la spatiul Schengen, crede Crin Antonescu, este acordarea in masa a cetateniei Romane locuitorilor din Basarabia si Bucovina de Nord. Astfel de Declaratii iresponsabile le face Presedintele Partidului National Liberal - Partid Istoric - Partid care a faurit Marea Unire de la 1918. Tot de aceasta parere este si Varujan Vozganian, vicele lui Antonescu, camarad de partid, un fel de cetatean roman.



Incepand cu anul 2009, la cirma Directiei Cetatenie, mai apoi a Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, este numita, de Emil Boc, Doamna NICOLETA EUCARIE, magistru, Secretar de Stat care minte Justitia Romana, insa, cu cetatenie romana, adica cu pasaport si resedinta in Bucuresti si straina natiunii romane. Despre patriotismul Doamnei Presedinte Eucarie si modalitatea cum respecta Doamna magitru legislatia romana referitor la cetatenia romana va voi informa in cel mai scurt timp. Toate ordinele emise si semnate in ultimele luni referitor la redobandirea cetateniei de catre Doamna Presedinte se fac numai de aceea ca avem un inger pazitor care mereu o supravrgeaza si acesta este Domnul Presedinte Traian Basescu, si nu dorinta D-nei Eucarie de a respecta Legea.



Ministrului de Externe al Romaniei Teodor Baconschi si Ministrului Finantelor, vazand ca Basarabenii si Bucovinenii redobandesc in numar mai mare cetatenia romana, li-a venit o idee cum sa scoata Romania din criza economica mondiala. Au semnat un ordin comun si au stabilit la misiunile consulare din R. Moldova urmatoarele taxe:



- Depunere cererii si actelor necesare pentru redobandirea cetateniei romane - 60 de EURO de persoana, pe cand la consulatele Romaniei din Ucraina si tarile Uniunii Euoropene se face gratis;



- Transcrierea certificatului de nastere in registrul de stare civila roman 110 euro, plus 35 de euro CNP si 4 zile pierdute sub gardul consulatului, pe cand cetatenii romani din tara le transcriu gratis.

- Perfectarea pasaportului romanesc - 100 de euro, fata de 68 euro costul lui real.



Si te uiti ca mane-poimane Basarabenii scot Romania din criza mondiala, gratie ministrului Baconschi, care spune ca are radacini din Basarabia. Este de-al nostru. De aici poti trage o singura concluzie: ca redobandirea cetateniei romane pentru locuitorii din Basarabia si Bucovina de Nord este un CALVAR, cu toate ca nu am fost lipsiti de aceasta cetatenie si nu inteleg de ce trebuie sa o redobandim.



Poate da Domnul ca, in cel mai scurt timp, guvernantii Romaniei de astazi sa prinda la minte si sa faca asa ca UNGURII."




UNIUNEA ROMANILOR DIN BASARABIA, BUCOVINA DE NORD SI TINUTUL HERTA

Sursa. http://www.basarabeni.ro

Presedinte, Gheorghe Vita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu