Autor: Prof. Mihai Gabriel Vasilencu
După cum știm obiectul de studiu al istoriei este dezvoltarea societații omenești sau drumul parcurs de omenire de la apariția ei până în prezent. Istoria are la bază cercetarea izvoarelor istorice, pe temeiul cărora se pot emite anumite ipoteze sau stabili adevărul istoric. Când punem în discuție istoria spațiului românesc ne referim la trecutul acestui teritoriu numit carpato-danubiano-pontic, din cele mai vechi timpuri pâna în prezent.
Nu toate popoarele au privilegiul, să parcurgă toate epocile istorice, în cadrul istoriilor naționale, (istorii ale fiecărui popor în parte) pot lipsi unele dintre ele. Spațiul actual românesc are o istorie care începe din epoca pietrei (mai exact paleolitic) și continuă până în zilele noastre. În școala românească astăzi trecutul îndepărtat al acestui spațiu este vitregit, primele epoci par a se pierde în negura vremii (să fie doar o neglijență sau rea voință ?). Fiecare popor a încercat să-și valorifice trecutul istoric al spațiului în care s-a format, valorile culturale și spirituale pentru a-și afirma identitatea. Azi istoria, ca disciplină de studiu în școala românească are un rol secundar în accepțiunea Ministerului Educație. De două decenii, Ministerul Educaţiei duce o politică sistematică de scădere a numărului de ore alocate istoriei. Istoria este importantă pentru formarea noii generaţii, iar cunoaşterea istoriei noastre într-o epocă a globalizării accelerate rămâne un element fundamental al conservării identităţii naţionale, dar şi al transmiterii valorilor pe baza cărora s-a constituit civilizaţia europeană. În toate țările europene, istoriei i se acordă o atenție deosebită, numărul orelor alocate acestui obiect de studiu fiind 2 ore săptămânal,(țări ca Germania, Franța 3-4 ore săptămânal) iar peste 60% din conținuturile predate tratează istoria națională, restul fiind alocat istoriei universale.
Manualele de istorie (pentru ciclul gimnazial și liceal) din țara noastră, sunt concepute după o programă școlară în care istoria veche a românilor lipsește cu desăvârșire. Această perioadă veche a poporului și spațiului românesc nu este structurată într-un conținut pentru a fi cunoscută de elevi, astfel multe elemente de identitate ale poprorului nostru sunt date uitării de generații întregi.
Un popor care nu iși cunoaște istoria spațiului în care s-a născut, valorile culturale și valorile spirituale, nu își prețuiește identitatea, fiind un popor sortit pieririi.
În acest material am să expun câteva descoperiri importante din istoria îndepărtată a acestui spațiu românesc pentru a arăta cât de important este ca noi și generațiile următoare să avem acces încă din școală la cunoașterea izvoarelor pe baza cărora s-a reconstituit istoria acestui spațiu, în care s-a format poporul român.
În cadrul protopaleoliticului, prima fază a paleoliticului (circa 2.000.000/ 1.800.000- 700000!!!) la începutul perioadei, în acest spațiu românesc se plasează cele mai vechi descoperiri, care ar putea fi legate de o activitate umană conștientă. În cuibul fosilifer de la Bugiulești (Valea lui Greuceanu), din bazinul Oltețului, s-a găsit un complex cu urme osteologice provenind de la circa 30 de animale, alături de care erau și pietre, ajunse în mod artificial în acest loc. Multe oase erau sparte, probabil pentru a fi extrasă măduva, iar oasele ar fi putut fi folosite ca zdrobitoare sau împungătoare. Descoperitorul (paleoliticianul C. S. Nicolăescu- Plopșor) a considerat că ne aflăm în fața urmelor unei tabere primitive de vânători. Ulterior antropologul Dardu Nicolăescu- Plopșor, prin noi cercetări în acest punct, a anunțat (fără a le publica însă) descoperirea a două fragmente osoase umane (diafize de tibie și femur). Dacă descoperirile de la Bugiulești vor fi validate prin noi cercetări, de mare amploare, ar avea o importanță deosebită pentru problema începutului antropogenezei pe plan universal, deoarece ar indica posibilitatea ca omul să nu fi apărut doar într-o singură zonă (sudul și estul Africii), ci în orice teritoriu unde au existat condiții favorabile evoluției.
În toate fazele paleoliticului avem descoperiri importante pe teritoriul țării noastre. Arta paleolitică este reprezentată de statuete sculptate în piatră (Lapoș, jud. Prahova; Cosăuți, jud. Soroca) sau prin amulete, prelucrate fie în silex (Mitoc, jud. Botoșani) fie în cretă (Cosăuți, jud. Soroca; Cotu Miculinți, jud. Botoșani) sau în os (Brânzeni, jud. Bălți).
O formă mai conplexă o reprezintă picturile rupestre, descoperite în peșterile de la Cuciulat (jud. Sălaj) , Pescari (în zona Porților de Fier), Coliboaia (peșteră din Bihor). Pe Nistrul superior s-au găsit vechi instrumente muzicale de os (pentru suflat).
În neolitic (acum circa 5500 Î. Hr.) avem numeroase Culturi arheologice care se evidențiază prin apariția ceramicii. Cercetările arată că existau locuințe stabile cu planuri marcate prin temelii de piatra și cu vetre de piatră și lut, în jurul vetrelor, s-au gasit numeroase morminte conținând schelete în poziție chircită sau întinse pe spate, unele schelete au fost presărate cu ocru roșu sau aveau inventar funerar, ceea ce atestă existența credinței în viața de apoi. La Schela Cladovei există primele urme care ne arată că s-a practicat agricultura (au fost descoperite un fel de săpăligi din corn de cerb, cu varful șlefuit și cu perforație, brazdare de plug din lemn).
În această perioadă se trece la explotarea sistematică a unor bogății naturale (existau centre de extragere a sării din apa sărată a izvoarelor). Prelucrarea saramurii se făcea prin fierbere în vase de o formă specială, ceea ce permitea transportarea conurilor de sare la distanță, în vederea comercializării prin troc.
Viața spirituală este dovedită de prezența unor idoli de lut, a unor reprezentări umane în relief pe pereții vaselor ca și prin așa-numitele altărașe. Descoperirea unor ștampile de lut cu motive incizate, atestă practica tatuajului și a decorării țesăturilor.
În Eneolitic (acum circa 4250 Î. Hr.) analiza unor oase de bovidee din cultura Vădastra arată că aceste animale erau folosite pentru tracțiune, înjugate element ce arată că se practica intens agricultura. Apar primele așezări fortificate (cu șanțuri adânci și largi, dublate de palisade de lemn). Apar cimitire separate de așezări, ceea ce indică o delimitare mai clară a concepțiilor despre viață și moarte se practică înhumația dar și incinerația. (necropola de la Cernica circa 370 de morminte și cea de la Cernavodă peste 500 de morminte). Analiza orientării celor decedați a relevat că înmormântările se efectuau la răsăritul soarelui. Se remarcă unele morminte în care cei decedați au fost puși cu fața în jos și strâns legați, acest rit a fost interpretat ca fiind în legătură cu teama de cadavrul viu (în tradiția noastră populară există teama de moroi, strigoi). Apar și unele practici rituale neobișnuite (precum punerea craniilor în grămezi, lipsind maxilarul inferior). Apar construcții- sanctuar, statuete feminine, statuete de tip Gânditorul.
Sanctuarul de la Parța, în cea de-a doua fază de construcție, era format din două încăperi, dintre care cea din spate era rezervată ceremoniilor de cult și în primul rând sacrificiilor și depunerilor de ofrande. Capetele de taurine descoperite aici denotă practicarea unui cult al fecundității, erau venerate Soarele și Luna.
Sanctuarul de la Căscioarele avea pereții de lut pictați cu alb și roșu iar în mijloc două coloane de lut, înalte de 2 m și acestea pictate, care nu aveau rolul de a sprijini acoperișul. Se remarcă un grup statuar descoperit în vestul Olteniei (o femeie cu un copil în brațe și o statuie cu două capete, legată probabil de venerarea cuplului divin sau mitul androginului).
La Tărtăria, lângă Orăștie s-au descoperit cele mai vechi urme ale unui presupus sistem de scriere din țara noastră cât și din Europa vechi de 4000 ani Î.Hr. (este vorba de un complex funerar, o groapă unde pe langă câțiva idoli de lut ars și alabastru, cercetătorul Nicolae Vlassa a descoperit în 1961 și trei tăblițe de lut cu semne pictografice). Ulterior Nicolae Vlassa a mai adus în discuție și alte semne pictografice din cadrul culturii Turdaș cum ar fi (silueta incizată a unei corăbii pe fundul unui vas de lut, machete de temple de tip ziggurat, impresiuni ale unor cilindri- sigiliu de tip mesopotamian).
Cercetătorul Iuliu Paul a descoperit la Daia Română (jud. Alba) un vas de lut, pe a cărui fund erau incizate semne pictografice. În județul Iași, la Isaia, s-a descoperit o tabletă de lut cu semne incizate (cultura Precucuteni). Tot în județul Iași s-a mai descoperit un sobor al zeițelor în localitatea Poduri iar la Tg. Frumos un altar antropomorf pictat, în cadrul unei locuințe cu platformă și groapă rituală.
În eneoliticul dezvoltat (perioada de sfârșit a eneoliticului circa 3750-2500 Î.Hr.) se cunosc metalele, ele sunt prelucrate. Evoluția metalurgiei se observă și în apariția primelor podoabe de aur (în cadrul culturilor Gumelnița, Cucuteni) ceea ce denotă și o ierarhizare socială mai bine conturată.
Acest început de ierarhizare socială este confirmat și de apariția unor sceptre de piatră ca simbol al puterii reprezentând capete de animale (Fedeleșeni, jud. Iași; Cernavodă I).
Producerea ceramicii a atins un înalt nivel, fapt ce arată că există o specializare a unor membri ai comunității în practicarea acestui meșteșug. Calitatea superioară a vaselor, producerea unei categorii pictate, de o înaltă valoare artistică conferă eneoliticului României o valoare universală. Prin importanța lor fără a aminti stațiunea eponimă, se remarcă așezările cucuteniene de la Traian, Hăbășești, Fedeleșeni.
Importante sunt așezările de la Hândrești care așteaptă să fie cercetate până nu vor fi distruse, (de văzut descoperirile arheologice de la Hândrești, jud. Iași) ele aflându-se la o mică distanță de cele menționate mai sus.
Aceste descoperiri menționate sunt doar o parte din fabuloasa istorie a acestui spațiu, m-am oprit la eneolitic pentru a putea aborda celelalte perioade într-un alt material.
Foarte cunoscută în lumea științifică internațională, cultura Cucuteni- Ariușd a fost apreciată drept unicat pentru Europa mileniului al IV-lea Î. Hr. Din aceste motive doresc, să nu insist acum asupra acestei culturi fascinante, pentru a avea prilejul să o abordez într-un material dedicat ei în întregime. Istoria acestui spațiu și istoria poporului român ar putea fi cartea noastră de vizită în Europa și în întreaga lume, iar această cultură de o frumusețe unică ar trebuie să fie brandul de țară al României. Pentru a cunoaște și aprecia valorile noastre culturale și spirituale, trebuie mai întâi să ne cunoaștem izvoarele istorice cu ajutorul cărora noi și urmașii noștri să contribuim la scrierea istoriei adevărate cu care a fost înzestrat acest neam, noi cei de azi, să lăsăm ca zestre trecutul nostru celor de mâine. Pentru a putea face acest lucru trebuie să acordăm importanță istoriei ca știință și disciplină de studiu în școală, pentru că noi avem o istorie ce nu merită dată uitării.
Nicolae Iorga spunea că “cine uită, nu merită!”
