Limba romana, patria mea!

Sanctuarul dacic din Muntii Orastiei

Suntem romani pentru ca vorbim romaneste. Nimic altceva nu ne defineste atat de fundamental: nici credintele, nici obiceiurile, nici granitele. In momentul in care vom inceta sa mai vorbim aceasta limba, nu vom mai avea identitate. Dar multi dintre noi am inceput deja sa o facem, fara sa stim ca suntem victimele unui adevarat razboi impotriva limbii romane

Ce (sau cine) este limba romana?

Lingvistii isi imagineaza limba romana, din punct de vedere etimologic, ca pe un sandvis: chifla este elementul latin, care cuprinde o felie consistenta de sunca (influenta slava), cateva foi de salata (influenta maghiara, turceasca, greceasca, rusa, franceza si altele), si putina maioneza, dar foarte putina, pe post de resturi din substratul stravechi dacic. Desigur, stiinta poate defini limba romana cum considera ea ca e mai potrivit. Dar lingvistica singura, cu limitele ei, nu ne ajuta deloc sa intelegem cu adevarat ce (sau cine) este limba romana si care este rostul ei. Limba romana nu

este latina plus slava, plus substrat, plus maghiara plus, plus, plus... Limba romana este acea forma speciala sub care spatiul acesta geografic si spiritual dintre Carpati, mare, Dunare si dincolo de ele a capatat o identitate. Limba romana nu este o simpla structura logico-lingvistica cu ratiuni de comunicare, rasarita intamplator la un moment dat dintr-o alta limba ori dintr-un amestec de limbi, ci un dat de la Dumnezeu, asa cum sunt toate limbile, cu un trup si un spirit, cu o istorie, un destin si un rost. Ea detine un nucleu, o esenta, care este una si aceeasi de mii de ani, cu mult inainte ca aceasta limba sa se fi numit "romana". Pe acest trup s-au asezat diferite haine, dupa imprejurari si moda: haina slava, cea turceasca, haina maghiara sau greceasca, jobenul frantuzesc sau jeansii americani. Chiar si latina nu a fost decat o alta haina, mai groasa, mai rezistenta si mai de cale lunga, imbracata, intr-un anumit moment al istoriei, de acest nucleu stravechi. Si pentru ca aceasta haina a convenit din punct de vedere politic mai marilor vremii, dar nu era, totusi, decat o simpla imbracaminte, lingvistii au inceput sa nascoceasca cum ca de fapt latina este si trupul, si spiritul limbii romane. Au inventat peste o mie de cuvinte latinesti care stau, chipurile, la baza unor cuvinte romanesti, dar care in latina nu au existat niciodata. S-au dat peste cap ca sa demonstreze ca dacii si-au abandonat limba in favoarea latinei, chiar si acei daci - foarte numerosi - care n-au intrat niciodata in contact cu romanii. Au sucit pe toate partile limba romana pentru a o face sa intre in tiparul latin. S-au straduit sa ne convinga ca limba romana are o istorie recenta, ca ea s-a "format" la un moment dat, cam pe vremea cand slavii dadeau tarcoale la Dunare. Si au reusit sa ne pacaleasca. Evident, din perspectiva strict stiintifica, respectand criteriile lingvisticii, ceea ce se vorbeste acum se poate socoti alta limba decat ceea ce se vorbea acum cateva mii de ani. In realitate este o iluzie, bine ascunsa ochilor nostri: esenta si spiritul limbii sunt aceleasi, doar "hainele" puse pe deasupra ne iau ochii, mereu altele, mereu mai colorate si mai inselatoare... Si numele, desigur: astazi ii spunem "limba romana", dar ea este aceeasi limba carpatina a noastra de mii de ani, indiferent cum s-a numit in stravechime.



Spiritul limbii romane

La o simpla rasfoire a Dictionarului Explicativ (DEX), constatam ca toate cuvintele limbii romane vin de undeva: latina, bulgara, sarba, maghiara, turca, greaca, rusa, franceza, germana, engleza, italiana, tiganeasca si altele. Nu exista nici un cuvant atribuit vreunui strat mai vechi decat latina, in schimb, exista mii de cuvinte cu etimologie necunoscuta. Ar rezulta ca romana este un soi de amestec, care a luat tot ce a putut de la toate limbile cu care a intrat in contact, fara ca limbile cu pricina sa fi luat ceva de la noi. Stranie poveste! Cine poate explica misterul aparitiei limbii romane dintr-o limba latina care a inghitit pe nerasuflate, ca un balaur, intreaga limba daca, si in care s-au amestecat, apoi, ca intr-un Babel absurd, aproape toate limbile Europei? Nu e nici un mister, caci adevarul este altul: multe din cuvintele considerate slave sunt, de fapt, dacice, iar slavii le-au luat de aici; multe cuvinte pe care noi spunem ca le-am luat de la maghiari, in maghiara au sensuri foarte restranse si maghiarii insisi nu stiu de unde le-au luat. Si foarte multe cuvinte si chiar structuri considerate latinesti, in latina nu au existat niciodata, ci sunt stravechi, carpatice... Aceste lucruri au fost spuse de lingvisti straini, care nu au nici un motiv sa masluiasca istoria limbii romane.
Din pricina faptului ca noi credem in continuare in teoriile proclamate de savantii nostri, nu s-a gasit inca nimeni care sa incerce sa defineasca limba romana din singura perspectiva justa, aceea de dat sacru. Constantin Noica a aratat, citandu-l pe Eminescu, ca cuvintele cu cea mai mare incarcatura de semnificatii sau cu intelesuri netraductibile sunt intotdeauna cuvintele vechi, de la mosi-stramosi, nu cuvintele de ieri si de azi. Insa savantii nostri, tocmai pe acestea le ignora sau le falsifica originea. Unde altundeva poti cauta spiritul limbii, daca nu in ceea ce a dainuit de secole, neatins? Spiritul limbii se gaseste in felul in care sunetele se combina intre ele si sunt accentuate, dand nastere unei melodii aparte a limbii, in gramatica, in cuvinte si expresii care adesea nu pot fi traduse in alte limbi, in sensuri si imagini, in felul in care se imbina si se ordoneaza cuvintele, si in cuvintele insele, milenare, mii de cuvinte cu origine necunoscuta, despre care lingvistii nu vor sa pomeneasca niciodata sau le atribuie influentei altor limbi. Cand e vorba de elementul stravechi al limbii, ni se recita, batjocoritor: barza, viezure, mazare, de parca asta e tot ce ne-a ramas dupa tavalugul latin...

Ganditorul de la Hamangia. Produsul unei spiritualitati avansate

Oare de ce bucuria este numita cu un cuvant dacic, pe cand tristetea, mahnirea, necazul, supararea, obida, jalea sunt luate de la vecini? Poate pentru ca bucuria este sentimentul fundamental al fiintei umane, emotia care iti arata ca esti pe calea cea buna, ca esti in acord cu Dumnezeu. Gandul, cel care leaga lucrurile si le gaseste sensul, este desemnat tot printr-un cuvant dacic (unii lingvisti mai sustin si astazi ca ar veni din... maghiara!). Doina este un alt cuvant milenar, care transpune esenta sufletului romanesc, starea de dor. A mosteni nu putea fi decat un cuvant cu o viata de mii de ani, la fel ca mos si mosie, din aceeasi familie. Vatra este un cuvant dacic sau chiar dinaintea dacilor, la fel si codrul. Cuvantul a ingropa (si groapa) are si el o varsta de cateva mii de ani, iar exemplele sunt multe, multe, multe...
In dictionare nu se foloseste niciodata termenul de "dacic" sau "substrat". DEX-ul, dictionarul nostru de capatai, prefera sa spuna ca un cuvant este de origine necunoscuta decat sa admita ca este dacic. Lucrarile de istoria limbii romane incep intotdeauna cu latina: ce-a fost inainte, nu conteaza, e considerat doar o "influenta" minora, marginala... Ceea ce sperie cu adevarat pe dusmanii identitatii noastre de neam si limba este continuitatea incredibila, de mii de ani, caci valurile istoriei si straturile ce s-au asezat pe deasupra nu au reusit sa modifice acest sambure puternic.

Razboiul impotriva limbii romane

De aici porneste totul: de la presimtirea sau intelegerea rostului pe care il are limba romana. Caci daca limba romana este cea care da identitate unui spatiu spiritual care sta la temelia Europei, este limpede ca cei ce doresc uniformizarea, stergerea diferentelor, globalizarea, au un dusman de temut in aceasta limba cu radacini milenare. Si nu este de-ajuns sa fie falsificate tratatele de istorie si de lingvistica, deoarece limba isi vede mai departe de menirea ei, pastrandu-si radacinile adanc infipte in pamant. Pentru ca limba romana sa-si piarda rostul, cei potrivnici actioneaza asupra vorbitorilor, ca intr-un veritabil razboi.
Exista un razboi impotriva limbii romane, caci exista un razboi impotriva identitatii noastre. Iar singurul mod prin care ni se pot taia radacinile este indepartarea de limba noastra. Constantin Noica spunea ca vorbirea omului este fiinta lui. Deci pentru a-i lua unui om sau unui neam identitatea, trebuie sa ii distrugi limba: atat istoria limbii, cat si spiritul ei.
Caile pe care se desfasoara lupta impotriva limbii romane si, implicit, a identitatii noastre, sunt numeroase. La nivel academic, savantii, fie ignoranti, biete marionete oportuniste, fie vanduti cu totul si potrivnici intereselor neamului, depun eforturi in a ne falsifica radacinile. De aici aversiunea fatisa, devenita un adevarat razboi, fata de civilizatia dacilor si fata de tot ce inseamna componenta straveche a limbii romane: cetati dacice lasate pe mana jefuitorilor, triste figuri de academicieni care se extaziaza in fata ideii cuceririi Daciei si a masacrarii dacilor care si-au aparat pamantul, dictionare si tratate ridicole, care cauta sa demonstreze ca dacii au renuntat brusc, definitiv si in masa la limba lor, iar limba romana este continuarea limbii latine, devenita imediat un "primitor universal", o "limba ospitaliera" care a renuntat de buna voie la tot ce a avut specific si a luat de la altii tot ce are acum.
Mass-media este un alt canal prin care se duce acest razboi. Presa si internetul promoveaza cu mare insistenta saracirea limbii, mai ales in randul tinerilor. Este adevarat ca limba oglindeste realitatea din jurul nostru, dar este la fel de adevarat ca si noi suntem modelati, foarte subtil si eficient, de limba pe care o vorbim. Daca folosim zi de zi un vocabular sarac, vom deveni repede la fel de saraci in spirit. Lucrurile devin cenusii, totul este ori "misto", ori "naspa", nimic nu mai este "frumos", "grozav" ori "minunat". Suntem "cool" ori "trendy", avem "joburi" de "manageri", "merchandiseri", "brokeri" ori "dealeri", engleza ne sufoca, suntem invatati sa pretuim mai mult alte limbi decat a noastra, ajungem sa ne fie rusine sa mai folosim cuvinte romanesti curate. Rezultatul e sigur: in cateva generatii vom uita mai mult de jumatate din limba, vom face dictionare chiar si pentru romana ultimelor decenii si nu vom mai sti ca "Limba noastra-i limba sfanta,/ limba vechilor cazanii,/ care-o plang si care-o canta/ pe la vatra lor, taranii".

Europa romaneasca

Putini sunt cei care inteleg ce se intampla cu adevarat, caci pentru noi, limba materna este un lucru la fel de firesc ca si aerul pe care il respiram, si nu suntem constienti de schimbarile subtile care se produc in vorbirea noastra. Doar cei plecati departe stiu ce inseamna sa visezi romaneste si sa tresari la auzul unei vorbe de acasa. Insa adevarata fata a acestui razboi s-a vazut si continua sa se vada in afara granitelor tarii, in comunitatile istorice de romani, care cuprind cu radacinile lor aproape jumatate din Europa: din Rusia, Ucraina, Basarabia, pana in Ungaria si Croatia, din Serbia, Albania, Bulgaria, pana in Macedonia, Grecia si chiar Turcia. Istoria acestor romani este incarcata de suferinta, iar astazi, desi traim in vremuri democratice, in cele mai multe dintre aceste teritorii limba romana e vorbita doar in soapta.

Dacia pe timpul lui Burebista. Se intindea pe aproape intreaga Europa de azi

�

Istoricii din antichitate sustineau ca tracii erau cel mai numeros popor din lume, dupa inzi. Ei ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, Asia Mica si toata Europa de Sud-Est. Dacii, ramura nordica a tracilor, locuiau pe ambele maluri ale Dunarii, ajungand in nord pana la Carpatii Padurosi, in apus pana la Tisa si Morava, in rasarit, dincolo de Nistru, pana la gurile Bugului, iar in sud se intindeau pana la Muntii Balcani. Vreme de patru secole, intre sec. III si VII d.Hr., Imperiul Roman a fost, practic, un imperiu de sorginte tracica: majoritatea imparatilor Romei si ai Bizantului, ca si multi generali, proveneau din randul tracilor si al dacilor nord-dunareni. Dupa ce granita de pe Dunare s-a prabusit, in Balcani au navalit slavii, avarii si alte neamuri, iar despre traci si daci nu s-a mai auzit mare lucru. Cartile de istorie nu-i mai pomenesc, de parca ar fi intrat in pamant. In realitate, cei mai multi au ramas pe vetrele lor, iar urmasii lor sunt toti cei ce vorbesc astazi romaneste, de multe secole, in aceleasi teritorii. Nici o alta limba europeana nu a avut un astfel de destin.
In 1878, Mihai Eminescu publica in ziarul "Timpul" urmatoarele cuvinte: "Nu exista un stat in Europa Orientala, nu exista o tara de la Adriatica la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tessalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odessa si de Kiev". Mai tarziu, Nicolae Iorga spunea ca Romania reintregita de dupa primul razboi mondial se invecina tot cu romani. Numarul romanilor din jurul granitelor era, intr-adevar, foarte mare, aproape de trei milioane: intre 800.000 si un milion in Ucraina, aproximativ 200.000 in Bulgaria, aproximativ 300.000 in Serbia, in regiunea Timoc, si aproximativ 100-160.000 in vestul Banatului, intre 100.000 si 400.000 in Ungaria, intre 12.000 si 65.000 in Rutenia Subcarpatica, aflata in componenta Cehoslovaciei, intre 1919-1939. La acestia se adaugau cei aproximativ 300.000-450.000 de aromani din Albania, Macedonia, sudul Serbiei si sud-vestul Bulgariei, si cei 500-600.000 de aromani din Grecia, si inca vreo cateva zeci de mii de meglenoromani si istroromani, primii in nordul Greciei, ceilalti in Croatia. Numarul lor a scazut foarte mult, unele comunitati sunt chiar amenintate cu disparitia. Astazi mai trebuie sa-i mai adaugam pe romanii din Republica Moldova (cca trei milioane), ramasi dincolo de granite, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Procesiune dacica la Drobeta

�

Peste tot, in toate aceste teritorii, romanii au suferit amarnic timp de un mileniu. Au fost deportati si imprastiati, nu le-au fost recunoscute drepturile, nu au avut scoli si biserici, li s-au schimbat numele romanesti cu altele straine, nu li s-a dat voie sa se roage sau sa planga in limba lor. La fel s-a intamplat si cu romanii din Ardeal, in timpul maghiarizarii fortate. Astazi, in afara tarii, romana este oficiala doar in Serbia, si acolo doar in cazul romanilor din Voivodina, in Republica Moldova, si pe Muntele Athos, la schiturile Prodromu si Lacu. Insa romanii din Timocul sarbesc nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate romaneasca, nici cei din Bulgaria, nici aromanii din Grecia, Albania ori Bulgaria, nici meglenoromanii. In Basarabia, limba romana a fost numita "moldoveneasca", pentru a i se sterge identitatea, in Transnistria, cimitirul soldatilor romani a fost arat si crucile aruncate la gunoi, in Ucraina a fost batut un preot roman si enoriasii sai, icoanele stropite cu motorina, iar biserica romaneasca a fost gazata in timpul slujbei de Inviere. In Timocul sarbesc s-a dat ordin de demolare pentru singura biserica romaneasca... Toate s-au intamplat acum, in ultimii ani, iar lupta pentru deznationalizarea romanilor din afara granitelor este in plina desfasurare.

Europa s-a nascut in Carpati

Dar ce se intampla cu celelalte limbi ale Europei? Sunt la fel de napastuite? Acest razboi este doar al nostru, sau si al altora?

�

Fiecare limba de pe lumea asta isi are istoria ei si propriul ei rost. Noi il stim pe al nostru si pe al limbii noastre. Multi savanti straini au demonstrat ca leaganul Europei nu il constituie civilizatia greco-romana, ci plamada etno-lingvistica din Carpati si de pe Dunarea de Mijloc pana la mare, cu cateva mii de ani inainte ca grecii si romanii sa fi iesit in lume. De aici au plecat oameni, idei, cuvinte, catre intreaga Europa, si fara acest nucleu dunarean-carpatic nu ar fi existat nimic din ceea ce astazi numim "Europa Clasica". Desigur, varianta oficiala a istoriei noastre sustine ca nu exista continuitate din acele timpuri pana astazi, ci au existat cel putin doua rupturi majore. Prima, cand splendida cultura a neoliticului a fost spulberata de razboinicii indo-europeni, care au invadat Europa in epoca bronzului. Din acest cataclism ar fi rasarit dacii. A doua, cand limba si civilizatia dacilor ar fi disparut, pentru totdeauna, in urma razboaielor cu romanii si a politicii de romanizare. Iar din acest cataclism am fi rezultat noi, romanii. Aceasta este politica de taiere a radacinilor, prin care am fost invatati ca noi, ca popor si ca limba, ne-am ivit aici de putina vreme. Dar exista destui invatati, in special straini, care contesta, unii, distrugerea civilizatiei cucutenienilor, altii, chiar venirea indo-europenilor, iar altii, insusi procesul de romanizare. Si mai exista si o dovada scrisa, teribil de periculoasa pentru cei care vor sa ne vada dezradacinati: tablitele de la Sinaia. In aceste tablite, pe care toata comunitatea stiintifica se zbate zadarnic sa le declare falsuri, este consemnata limba dacilor. Iar aceasta limba nu este indo-europeana, dovada a faptului ca prima ruptura nu a existat si, in plus, contine multe cuvinte si structuri pe care noi le-am socotit pana acum ca venind in romana din latina, dovada ca romanizarea este, cel putin in parte, o iluzie, si nici cea de-a doua ruptura nu a existat. Cu alte cuvinte, limba romana este, in esenta ei, aceeasi de mii de ani, in ciuda nenumaratelor straturi depuse pe deasupra.
Lingvistica romaneasca nu are inca forta de a iesi din jocul tulbure pe care il face de un secol, nu e in stare sa caute in miezul lucrurilor si sa vada continuitatea de esenta a acestei limbi, care a dat identitate unei mari parti a Europei. Este un proces dificil, ce necesita mult curaj, caci nici o alta limba a Europei nu a avut un asemenea destin.

Razboinici daci

Dar cine sunt cei care au pornit si intretin acest razboi? E greu sa le gasim un nume. Sunt cei ce cauta sa uniformizeze lumea, sa topeasca natiunile si identitatile intr-o singura mare comunitate. Unii considera ca acesta e un lucru bun, ca trebuie sa tindem spre unitate. Poate este asa, dar nu aceasta e calea cea buna. Daca Dumnezeu a creat lumea atat de diversificata, trebuie sa respectam diversitatea. Fiecare limba oglindeste universul in felul ei si fiecare limba contine un ceva specific numai ei si nici unei alte limbi de pe lumea aceasta. La fel, fiecare neam este o fiinta in sine, unica si irepetabila, definita prin limba sa. Nu putem participa la universal decat prin particularul care ne-a fost dat. Si apoi, limba si neamul, atat ale noastre cat si ale altora, nu sunt niste simple chestiuni politico-sociale, care sa poata fi manipulate, ci au fost lasate de Dumnezeu.
Se vor gasi si unii, nu putini, care sa sustina ca tot ce se intampla este absolut firesc si ca nimeni nu are nimic cu noi si cu limba noastra. Mai mult, ca cei care sustin astfel de teorii sunt ori paranoici, ori nationalisti macinati de frustrarea ca nu am fost capabili sa ocupam un loc mai in fata pe scena istoriei. E problema lor! Pentru cine are ochi sa vada, minte sa inteleaga si suflet sa cuprinda, noi nu am fost, intr-adevar, pe scena istoriei: noi suntem insasi aceasta scena. Eminescu a intuit acest lucru, si dupa el si altii. Insa pentru a castiga acest razboi, trebuie sa fim constienti de valoarea nemarginita a limbii romane. A exprimat-o cel mai simplu si firesc Nichita Stanescu: "A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste".

Foto: George Dumitriu

Sursa: Formula As

INCREDIBILA POVESTE A PRIMEI ROMÂNCE ADMISE LA SORBONA. FENOMENUL IULIA HASDEU

Vom scrie sau vom prelua de pretutindeni , articole despre exceptiile si exceptionalii poporului roman ca o contrapondere la toate rautatile spuse si scrise despre noi.

Unii spun că spiritul Iuliei Hasdeu n-a plecat niciodată de la castelul din Câmpina. Uneori, noaptea, vecinii aud pianul cântând. Pentru cei care cred în spiritism, mâinile care bat în clape sunt ale Iuliei. Pentru cei care n-au dezlegat niciodată misterul lumii de dincolo, pe scaunul de la pian ar putea fi oricine. Dincolo de tainele lumii de dincolo, scrise sau nu, pe pagini aruncate de a valma, Iulia Hasdeu fascinează şi azi prin povestea ei.
Când pleci de la castel, după ce încerci să vezi cu ochii minţii lucruri despre care doar ai citit sau ai auzit, îţi vine să-ntorci capul. Te mai uiţi o dată spre fereastră, îţi spui în gând că pianul nu poate cânta singur şi totuşi ştii bine că ceva ciudat ai simţit când ai intrat în templul disperării lui Hasdeu. Rău n-are de ce să-ţi fie, de vreme ce, moda capitalistă face ca gradina castelului să se umple de mirese, convinse fiind că Iulia Hasdeu le va purta noroc.

"Tata, nu dispera! Ştiu că eşti foarte nefericit, dar vom vorbi mereu! Sunt bine acum, nu mai sufăr!"

"Lilica tatii, îmi este permis să ştiu numele planetei sau regiunii unde zbori, dacă acest nume
este cunoscut de fiinţele umane?", se întreba Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Acesta a fost primul mesaj care avea să lege, într-un mod aparte, o comunicare între lumi. Lumea reală, a tatălui distrus de durerea pierderii copilului şi fiica plecată prea devreme şi nedrept în lumea îngerilor.

"Îngerii mei, as vrea să vă întreb atât de multe lucruri, dar, în fine, voi sştiti mai bine gândurile mele, întrebarile pe care vreau să vi le pun", scria poetul.

Unu şi jumatate este ora la care timpul s-a oprit în loc pentru Bogdan Petriceicu Hasdeu. După ce ani de zile a căutat orice mijloace să-şi salveze fiica bolnavă de tuberculoză, savantul s-a aplecat îndurerat în faţa morţii ei. Iar viaţa lui s-a transformat într-o luptă pentru a putea comunica cu fiica sa din lumea de dincolo.

"Hasdeu a fost înnebunit de durere. Nu este o exagerare. Hasdeu a fost înnebunit de durere, Haşdeu a dorit să moară odată cu Iulia. Se spune ca ar fi dormit chiar cu un pistol sub pernă. Dar nu a putut să faca gestul. După moartea Iuliei, părinţii descopera pe caietele ei, niciodată controlate, opera literară: poezii, proza şi teatru, gânduri, idei pe care Iulia le avea le aşternea pe hârtie. Şi, zile şi nopti, plângând, ei petrec deasupra acestor caiete, copiaza tot ceea ce Iulia a lăsat acolo scris. În urma cu câţiva ani, în 2005, poeziile Iuliei au fost reeditate. Dupa 100 şi ceva de ani, după un secol,toata opera poetica a Iuliei a fost adunata la un loc într-un volum bilingv, aşa cum au fost scrise ele, în original, în limba francează şi traducerile. Dar ceea ce este foarte interesant este că se împlinea ceea ce Iulia gândea în anul 1886", a declarat Jenica Tabacu.

Iulia Hasdeu a fost un copil genial. Lovit, ca toate geniile, de blestemul unei vieţi prea scurte. Curmate brusc, din pricina unei boli pentru care medicina nu descoperise încă leacul. Din copilăria fragedă Iulia vorbea perfect franceza, germ ana şi engleza. La 17 ani studia deja la Facultatea de Litere de la Sorbona, iar genialitatea ei i-a uimit pe francezi.

"A fost prima studentă de origine română, admisă la Sorbona", a spus Jenica Tabacu.

Un copil asupra căruia Dumnezeu avea să lase multe din semnele lui. Iulia a murit de tuberculoză la 18 ani, iar ceasul morţii coincidea, în mod straniu şi precis, cu ceasul naşterii. 1 şi jumătate. Ea îşi presimţise sfârşitul de vreme ce, după moartea sa, tatăl său avea să găsească însemnările ei despre moartea ce avea să vină.

Şi după moartea Iuliei, tatăl ei nu a trăit decât pentru a-i înalţa, a-i construi un adevărat cult", a declarat Jenica Tabacu.

Viaţa socială şi creaţia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu s-au prăbuşit odată cu moartea fiicei lui. Iar ochii parcă rămăseseră ţintiţi la ora fatidică ce avea să-i fi schimbat destinul. În jurul lui nu mai exista nimic, iar sufletul bolnav nu mai avea decât o singură dorinţă. Aceea de a comunica într-un fel, în orice fel de fapt, cu fiica sa. Pentru savant, spiritismul nu era tocmai un secret. Teoretic, auzise de el de când lumea şi pământul, iar studiile sale l-au ajutat să-i înţeleagă tainele. Nu se gândise niciodată însă până atunci să-l practice. Aşa că într-o zi a încercat să intre n legătură cu fiica sa, iar şedinţele de spiritism au devenit obişnuinţă. Într-una dintre şedinţe, Iulia îi răspunde tatălui său.

"Trecuse şase luni de la moartea fiicei mele. Era în martie. Iarna plecase ; primavara nu sosea încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă,şedeam singur în odaie lângă masa mea de lucru. Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu ; dar fără ca s-o stiu, m ana mea lua un creion şi îi rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost bagat într-însa un aparat telegrafic. Deodată, mâna mea se puse în miscare fără astâmpar. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: "Je suis heureuse ; je t'aime ; nous nous reverrons ; cela doit te suffire" Julie Hasdeu. ("Sunt fericită ; te iubesc ; ne vom revedea ; asta ar trebui să-ţi ajungă") - Era scris şi iscalit cu slova fiicei mele", mărturisea Haşdeu.

"Când a iesit din aceasta stare de transa, Hasdeu a constatat că scrisese cu scrisul fiicei sale si semnase chiar cu semnatura ei. Acela a fost începutul", a spus Jenica Tabacu.

"Şedintele acestea de spiritism nu au pornit dintr-o stare feerica, ele au pornit dintr-o tragedie, dintr-o dramă interioară şi dintr-o neacceptare a lui Haşdeu că Iulia a murit", a declarat Doru Bem, maestru Reiki Grup Paracelsiuss.

Şocat, dar şi fericit, savantul îşi dorea cu ardoare un loc unde dialogurile nocturne între el şi Iulia să fie ferite de ochii curioşilor. La Câmpina avea un hectar de pământ, aşa că a hotărât să ridice acolo o casă unde să fie doar el şi spiritul fiicei sale. Dacă Iulia era atât de prezentă şi îi insotea fiecare gând, dacă spiritul ei îi răspundea şi se putea materializa, însemna ca avea nevoie de un adăpost pentru întâlnirile dintre cele două lumi.

Haşdeu s-a trezit în timpul unei şedinţe de spiritism, că pe foia de hârtie, fiica sa desenase, prin mâinile sale, planurile unui castel, ce semăna cu o piesă de şah. Castelul este plin de simboluri. Sacrul şi profanul se unesc armonios, fiecare particică a sa fiind plină de simboluri transcedentale.

Nu este pura întâmplare ca acest castel are 3 turnuri, 3 pivniţe- scări cu 7 trepte, 3 scaune în camera Iuliei . Există multe forme de triunghi -simboluri ale trinitătii divine, al echilibrului şi al armoniei, dar şi coordonate ale minţii, trupului şi ale spiritului, 3 intrări, aproape la fiecare intrare, în lateral, existând oglinzi paralele - simbol al inconstistenţei materiei trupului, al imaterialitătii spiritului şi a vastităţii infinitului. 3 şi 7 sunt de asemenea numere magice ce înlesnesc pătrunderea în lumea spiritelor. În castel se intră printr-o uşă mare, grea, din piatră plasată pe un ax cu diamante în jurul căreia uşa se roteşte cu uşurinţă. Deasupra uşii este ochiul atotstiutor şi atotvăzător, ochiul lui Dumnezeu. Castelul fusese astfel înălţat după gustul şi indicaţiile spiritului Iuliei, iar Haşdeu se ducea, seară de seară, în camera obscură, la întâlnirea cu Iulia. Ca lumea să nu-l creadă nebun, sau poate, de bucurie că poate comunica în scris cu lumea de dincolo, savantul îşi chema prietenii la şedinţele de spiritism.

"Primul sau medium a fost Vasile Cosmovici, un tânăr care va urma studii de medicina la Paris şi se va stabili acolo. Apoi un altul, Theodor Sperantia, care va ajunge peste ani membru al Academiei Române prin ajutorul dat de savant şi, în final, Ion Şerbulescu. Şerbulescu cum semna el în manuscrise, mai avea un medium care scria de regulă în limba rusă, un basarabean Zamfir Arbore2, apovestit Jenica Tabacu.

"Aducea foarte mulţi pictori, ca în felul acesta încercau să picteze ce se întâmpla în şedintele de spiritism", a spus Doru Bem, maestru Reikki Grup Paracelsiuss.

"Erau ..aceşti mediumi specializati într-un anumit fel pentru ca de pildă, Vasile Cosmovici şi Ion Şerbulescu erau mediumi care scriau mesaje de la îngerul Lili şi de la îngerul Nicolae, fratele savantului pentru că Haşdeu, în comunicările spiritiste nu-i invoca doar pe fiica sa defunctă ci şi spiritul fratelui sau mort, Nicolae, spiritul tatălui său, spiritul bunicului şi ai altor membri ai familiei", a declarat Jenica Tabacu.

"Din cauza asta Biserica vine şi spune "morţii cu morţii şi vii cu vii" ! Şi nu e bine să te bagi peste ei. Spiritismul se află într-o zonă ocultă din punctul de vedere al Bisericii, nu este tolerată, şi nu este bine să te amesteci cu nişte lucruri pe care nu le cunoşti, Allain Kardec, dealtfel, este părintele spiritismului, spunea ca "este un plan pe care ori îl stăpâneşti, ori te stăpâneşte el pe tine", nu cred că este o zona în care să te joci, în care să intri dintr-un adolescentism al curiozităţii, al pasiunii rebele interioare, şi asta poate aduce foarte multe entităţi care să se agaţe de tine, care să rămână prin casă, cu care să nu te poţi descurca, şi se pot întâmpla accidente nefericite, ţi se pot întâmpla foarte multe lucruri cu care intri în rezonanţa, cu entitati pe care nu le vezi", a spus Doru Bem, maestrul Reikki Grup Paracelsiuss.

Se spune că multă vreme pianul Iuliei a răsunat printre zidurile castelului, sub atingerea diverselor mâini. Până când...într-o noapte,în lumea umbrelor, Iulia a dictat o partitură pe care ea însăşi a intitulat-o "Sursurum". Pe foile rămase mărturie a nopţilor de convorbiri spiritiste, nu există nici un cuvânt în limba română. Iulia prefera, de cele mai multe ori, ca limbă de comunicare cu lumea de aici, franceza. A avut dăţi însă, când şi-a uimit tatăl, scriind, chiarşi în arabă, o limbă pe care n-o ştia.

"Nu există nici un mesaj în limba română de la spiritul Iuliei şi nici cel al lui Nicolae după cum nici de la spiritul lui Alexandru mesajele nu veneau în limba rom ana ci în limba rusa. Semnate e un fel de a spune. Aceste mesaje erau scrise, erau transmise daca vreţi prin scriitura automată, directă. Mediumii le scriau, le scriau dupa ce cădeau într-o stare de tranşa. Le scriau iî obscuritate, intr-o cameră.acolo se reunea cercul spiritist al lui Haşdeu. Uneori nici lampa cu gaz, nici flacara lumânării nu era permisă şi mesajele erau scrise pe coli numerotate pentru ca aceste file, în acea rapiditate cu care scria mediumul, cădeau", a spus Jenica Tabacu.

În 13 ani s-a păstrat transcrierea unui număr de 101 rezumate ale şedinţelor de spiritism, dar numărul lor a fost cu mult mai mare. Limba preferata a acestor comunicari era franceza, însă puteau fi şi în română,engleză, rusă şi chiar araba. Deşi pentru oamenii simpli care locuiau în jurul castelului, ceea ce se petrecea înauntru era de neînţeles, pentru cei aflaţi în interiorul zidurilor, majoritatea carturari şi artisti, aceste şedinte nu făceau altceva decât sa le deschida noi orizonturi de explorat.

Printre cei care au luat parte la şedinţele de spiritism s-a aflat şi I.L Caragiale. În timpul şedinţelor erau invocate, în afară de spiritul Iuliei, cel a, mamei sale, al unchiului din partea tatălui şi al bunicului patern. În orice astfel de sedinta era imperios necesara prezenta unui mediu capabil, iar în aceasta privinta sunt date unele lamuriri chiar în transcrierile şedintelor care s-au păstrat până azi. Iulia vorbeşte despre casă, îi dă tatalui ei sfaturi cu privire la diverse probleme şi povesteşte chiar şi despre vieţile ei anterioare.

"Cădeau la picioarele scaunului pe care era aşezat acesta. Şi atunci, pentru ca mesajul să fie coerent, să curgă, evindent filele, la filele sedinţei trebuiau aşezate în ordine pentru ca, la sfârşitul sedinţei, mesajele erau citite. Erau citite şi erau transcrise de Haşdeu. Pe fiecare filă vom gasi scrisul, aproape ilizibil al mediumului şi sub el sau deasupra lui scrisul lui Hasdeu. Fară spiritism n-ar fi putut să supravieţuiasca acestei dureri", e de părere Jenica Tabacu.

Trupul material al Iuliei se odihnea într un mormânt din cimitirul Bellu. Cavoul a fost construit şi decorat fără a exista dinainte un plan general şi o viziune de ansamblu a viitorului monument, fiecare detaliu fiindu-i inspirat lui Haşdeu " într-un mod inconstient". B.P. Haşdeu era convins că spiritul Juliei era cel care-l sugesţiona totdeauna în privinţa templului, cu exceptia unei singure daţi când spiritul fratelui său, Nicolae, i-a sugerat pictarea celor doi îngeri pe oglinzi.

Sugestiile erau primite direct sau prin intermediul unor mediumi. Pe 16 octombrie, 1890, pe fila unui manuscris spiritist, savantul explica ideea scrisă de medium, aceea ca "în fiecare unitate exista o trinitate", prin faptul ca îi fusese comandat de către spiritul Juliei să aşeze în cavou trei busturi: al lui Christos, Shakespeare şi Victor Hugo, toate formând trinitatea ". Al număr simbolic în construcţia cavoului este 9. 9 fiind numărul portretelor membrilor familiei Haşdeu, amplasate în suporţii-stea, pe tocul ferestrei mormântului. Tot din arhiva spiritistă aflam că savantul a primit indicaţia de a aseza de-o parte şi de alta a scării la intrare în cavou, două oglinzi pentru a "avea infinitul ". B.P. Hasdeu urmează sugestia şi pe fiecare oglindă cere să fie pictat un înger al cărui chip se răsfrange în cealaltă oglindă. În timpul şedinţelor de spiritsm, Iulia îi cere tatălui ca în cavoul din Bellu să pună şi figurile apostolilor", cu exceptia lui Iuda pentru care va exista doar un mic piedestal cu numele său scris.

Cavoul Iulie Hasdeu de la cimitirul Bellu este fără doar şi poate o mare operă arhitectonică ce îmbină perfect elementele primordiale ale universului. În vremea comunismului, una dintre cele mai cunoscute societăţi spiritiste din Brazilia, a facut statului român o propunere: "Au vrut sa cumpere cavoul cu cinci milioane de dolari. Era simplu, îl demontau şi îl montau acolo. Auzind conducerea ca valorează cinci milioane de dolari, au spus "nu dom'le, n-aţi înteles bine, noi îl dăm cu cincizeci de milioane de dolari! Şi asta a fost în avantajul nostru, pentru că a ramas cavoul aici!", a povestit Paul Filip, cronicar.

În anii 50, multe dintre obiectele lăsate de Hasdeu au disparut, iar castelul a fost lăsat în paragină.

"Castelul era pazit, era un pluton de ostaşi care-l păzeau. S-a urcat sus unul dintre ei, cu şapca unui tovaraş de jos, sapcă muncitoreasca, şi i-a pus-o lui Iisus Cristhos pe cap, şi a spus : uite, vezi ce fotogenic este, dacă-i punem şapca muncitorească?! Acum, nu ca s-ar fi suparat pronia cerească ca i-a pus şapca muncitoreasca, dar faptul că a fost luat peste picior, l-a costat pe respectivul, adica n-a apucat să iasa din cladire, şi a căzut, stop-cardiac, să zicem, a căzut pe loc, mort. S-au mai întamplat si alte chestii, cum spun bătrânii de ceea ce nu cunosti, sa nu râzi!".

Cei care viziteaza astăzi Muzeul Memorial Iulia Hasdeu de la Câmpina pot pătrunde, în intimitatea biroului lui Haşdeu, în salon, în camera în care se află pianul Iuliei şi mai ales, în camera de spiritism în al cărei perete se poate observa o gaur cu un diametru destul de mare. Nu suficient pentru a permite accesul unui om, însă perfect pentru trecerea spiritului Iuliei, atât de aşteptat la aceste şedinte. O alta atracţie pentru turişti este statuia lui Iisus de o înălţime mai mare decât statura obişnuita a unui om. Acesta se ridica deasupra unor nori cu braţele ridicate într-un gest de binecuvântare, însă cu ochii în lacrimi. Reprezentarea deosebită şi amplasarea sa într-o lumină speciala au făcut ca imaginea Mântuitorului sculptat să impresioneze peste masura pe cei care au calcat pragul castelului.

"Nu este un spirit malefic Iulia Hasdeu, din contra, este un spirit binevoitor, cei care au reuşit să ia legatura cu ea au fost ajutaţi, au fost încantaţi, bineinteles, cine a venit cu inima deschisă!".

Spiritul Iuliei a fost cel care i-a sugerat tatălui său şi numele primei scrieri despre spiritism din istoria României. Sic Cogito. Indiferent dacă aceste convingeri ale lui Haşdeu sunt împărtăşite, sau nu, castelul de la Câmpina rămâne un monument cultural, dar şi semnul unei legături speciale, dincolo de moarte, între un tată distrus de durere şi fiica lui, plecată prea devreme de lângă el.

Je suis roumain (aussi)!

Pe data de 29 octombrie incepand cu orele 14:00 pe Parvis des Droits de l'Homme la Trocadero, Paris a avut loc manifestaţia " Je suis Roumain" ("Si eu sunt roman!",) Prin această manifestatie s-a dorit sa se denunţe imaginea negativă a comunitatii romanesti creata de catre media franceză . Manifestantii au purtat o serie de panouri si afise cu scopul de a contribui la crearea unei imagini mai echilibrate a comunitatii romane decat cea vehiculata in media. De asemenea ei au discutat cu publicul deoarece o schimbare a perceptiilor colective nu poate fi creata decat prin comunicare si prin contactul efectiv cu oamenii din jur.
By: Catalin Pletea

Creearea etniei "daca" in Nomenclatorul de etnie si limba materna - Petitie

Creearea etniei "daca" in Nomenclatorul de etnie si limba materna

Sustinem creearea etniei "daca" in Nomenclatorul de etnie si limba materna folosit la Recensamantul din 2011. Suntem foarte multi cei ce se considera daci, de etnie daca (nu am fost niciodata romanizati). Avem dreptul de a ne exprima liber etnia, si, de aceea, vrem creearea acestei etnii in Nomenclator, pentru a nu fi inclusi in statistici la categoria "etnie romana" sau "alte etnii".

Aviz celor curajosi, care urmaresc adevarul si dreptatea!

http://www.petitieonline.com/creearea_etniei_daca_in_nomenclatorul_de_etnie_si_limba_materna

Raspuns UNESCO la scrisoarea deschisa a RDCN despre Sarmizegetusa

Noi, DACII

Spre disperarea unora, din fericire din ce în ce mai puţini la număr, identitatea noastră ca popor începe să fie conştientizată de din ce în ce mai multe persoane. Mai exact identitatea noastră de urmaşi ai dacilor. Trebuie să mă fac bine înţeles. Nimeni nu susţine puritatea rasială, dar nimeni nu poate veni şi spune că suntem o adunătură de neamuri venite de nu ştiu unde, că nu avem un puternic fond dacic, predominant genetic şi, implicit, tradiţional. Toate sărbătorile populare sunt dacice, hainele populare sunt dacice, ceramica este cu modele dacice şi tot aşa. De asemenea, limba este dacică, prelatină. Legiunile care au venit aici au venit să fure, nu să educe populaţia locală, iar legionarii erau în majoritatea lor din alte părţi ale imperiului, nu din Roma. "Dar sa presupunem totusi ca dogma latinizarii este adevarata. Au venit romanii in 106 si au inceput o campanie de latinizare a dacilor. Mii de invatatori romani si-au incaltat sandalele, au luat toiegele, tablitele de scris si translatorii, care trebuiau sa le asigure intelegerea cu populatia daca si au inceput latinizarea. Populatia in acele vremuri era o populatie de pastori, de vanatori si agricultori, iar acestia trebuiau sa fie gasiti, convinsi prin translatori de importanta studiului limbii latine si convinsi in primul rind de cat de buni sunt romanii sau de avantajele vorbirii in limba latina iar in final acestia nu ar mai fi denumit padurea sub numele de "padure" ci "silva" sau in loc de tata ar fi spus "pater".
Ce ar fi castigat dacii din aceasta invatare a limbii latine? Probabil favoruri de la stapanitorii romani, mindria de a vorbi limba celui mai mare imperiu al lumii care-i cucerise si posibilitatea de a vizita Roma fara translator.
Ce ar fi cistigat romanii ? Probabil multumirea sufleteasca a faptului ca limba latina este vorbita de mult mai multa lume si ca aici la margine de imperiu se simteau ca pe strazile Romei.
Ar mai fi o problema. Media de varsta fiind in vremurile acelea mult mai mica decat astazi trebuia ca aceasta campanie sa fie facuta foarte rapid pentru ca subiectii sa apuce sa-si invete urmasii latineste.
Ce costuri ar fi avut aceasta campanie pentru romani? Probabil uriase deoarece trebuie luat in calcul si ca trebuia asigurata protectia acestor misionari ai latinitatii ei ajungand in zone in care se vorbea limba daca, dar stapanirea romana nu era privita cu simpatie dovada si desele rascoalele ale dacilor din zona ocupata.
Vorbesc romanii in documentele lor de o operatiune de o anvergura asa de mare ce ar fi necesitat costuri uriase? Au ajuns romanii in Bucovina si Basarabia mai mult decat cu misiuni comerciale? Din cate stim noi nu. Care ar putea fi explicatia ca totusi acolo se vorbeste romaneste? O explicatie a fost ca in timp, dacii care au fost latinizati de romani au luat la randul lor toiagul si tablitele si s-au apucat sa-i latinizeze ei pe dacii ramasi neaosi. Este o ipoteza. Este aceasta credibila? Dogma spune ca da.
Este acest proces de schimbare a limbii unui popor intr-o perioada scurta de timp (la nivel istoric) frecvent in istorie ?
Din cate stim pina in prezent nu s-a mai intamplat nicaieri asa ceva.
Interesant este ca romanii nu au putut sa latinizeze nici Peninsula Italica desi au avut la dispozitie din 753 i.e.n. cand s-a infiintat Roma (dupa legende) si pana in prezent (2750 de ani). Daca ar fi latinizat-o, atunci in Italia nu ar exista dialecte si ar exista o unitate de limba mult mai puternica decit in Romania, findca romanii au avut la dispozitie mult mai mult timp. Si totusi in Italia sunt aproximativ 1500 de dialecte!
De ce au vrut romanii sa ne latinizeze numai pe noi desi pana la noi au mai cucerit o multime de popoare ramine un mare mister al antichitatii la a carui dezlegare chemam toti lingvistii romani care sustin teoria latinizarii", spune Dumitru Bădilă. De asemenea, cei de aici constituiau punctul de plecare al civilizaţiei, deci cade teoria înapoiaţilor luminaţi de superiorii romani. "Înaintea gloriei Greciei şi Romei, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.", se scria în The New York Times, acum doi ani, părere susţinută de specialişti de peste ocean şi din Europa. Mai mult decât atât, genetica vorbeşte, iar cei care nu înţeleg logica imposibilităţii latinizării unui popor într-un interval atât de scurt, într-o ţară ocupată parţial, poate ca înţeleg datele genetice. "Faptul că, în sens biologic, genetic, „Noi nu suntem urmaşii Romei” este astăzi dovedit cu puterea izvorâtă din ştiinţă. Ex-romanii, ca mai toată Europa de Vest, aparţin grupului genetic R1b, în timp ce populaţia de azi a ţării noastre aparţine majoritar Haplogrupurilor I 1b – 75%-, şi R1a-20%. Acest argument genetic, esenţial demarcant pentru populaţiile din diferite zone ale lumii, ne detaşează cu claritate şi ne proiecteză, unic, în spaţiul carpato-dunărean, dintotdeauna şi pentru totdeauna", conform lui Napoleon Săvescu, preşedinte al “Dacia Revival International”. Iar faptul că de aici suntem şi că nu noi suntem urmaşii Romei, ci europenii sunt urmaşii noştri vorbeşte relaxat şi un genetician de renume. "O Evă mitocondrială din Tracia se află la originea românilor. Populaţia de aici a migrat apoi spre toată Europa cu 30-40.000 de ani în urmă. Mitul este originea latină. Strămoşii românilor, care aveau acest fond genetic, trăiau aici cu peste 5000 de ani în urmă. Probe ce demonstrează că este vorba de cea mai veche populaţie europeană s-au găsit în Peştera cu Oase şi la Cioclovina", a declarat profesorul Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie Umană de la Universitatea din Hamburg. Iar asta că, de exemplu, chiar suedezii ne sunt urmaşi, o spun cu drag nordicii respectivi, luând linia genetică din Biblie.


1. Noah
2. Japheth
3. Tiras
4. Tarusha
5. Thirasian
6. Thracian
7. Troi
8. Trojan
9. Aes
10. Aesar
11. Svear
12. Svenonian
13. Sverige
14. Swede

,se înşiră pe www.osterholm.info.


Cam atât, pe scurt, pentru cei care au o problemă cu continuitatea noastră aici. Poate ei sunt din alte părţi, dar eu sunt de aici şi, de asemenea, mulţi conaţionali de ai mei sunt de aici, nu au venit de nicăieri, şi ne mîndrim cu asta. Aceasta a fost, este şi va fi Casa Noastră.

Octavian Manu




.MARIJA GIMBUTAS Civilizatia Marii Zeite si sosirea cavalerilor razboinici . Ed. Lucretius 1997
2.GABRIEL GHEORGHE Sarea Carpatica criteriu pentru regandirea istoriei Revista Muntii Carpati nr. 16 1999
3.GETICA nr. 1-2 si 3-4 Ed. Gandirea 1992
4.ROMANIA atlas istorico-geografic Ed. Academiei Romane 1996
5.IORDACHE MOLDOVEANU Dacii vorbesc
BALAS MOLDOVEANU - introducere in tracologie-
Ed. Semne 1999
6.G.D. ISCRU Natiunea matca din spatiul Carpato
Danubiano-Balcanic Casa de editura si
librarie " Nicolae Balcescu" 1998
7.PAUL LAZAR TONCIULESCU Impactul Romei asupra Daciei
Ed. Miracol 1997
8.ELIE DULCU Romanii, o antichitate arhaica

Cartea "Potopul lui Noe", de William Ryan si Walter Pitman, poate fi comandata la Editura Dacica

"Originea poporului român - de la mit la realitate", Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie Umană de la Universitatea din Hamburg

https://docs.google.com/gview?url=http://www.dacia.org/daciarevival/images/stories/docs/Calatorie_genetica.doc&chrome=true

The Lost World of Old Europe: The Danube Valley, 5000-3500 BC [Hardcover]
David W. Anthony (Editor), Jennifer Y. Chi (Editor)

Biblia

Dan Puric - Cine salveaza Romania?

Cea mai veche civilizatie, in Romania

Un adevarat Eden egalitarian ar fi inflorit in partea central-estica a Europei acum aproximativ 7 000 ani. Savantii occidentali se declara fascinti de complexitatea si atributele stravechii culturi Cucuteni de pe teritoriul Romaniei. In prezent lumea stiintifica a ajuns sa recunoasca cultura Cucuteni drept prima civilizatie a Europei.

Arheologii au denumit-o Cucuteni dupa satul cu acelasi nume din apropierea Iasiului, unde in anul 1884 s-au descoperit primele vestigii apartinand acestei culturi. Apoi urme ale civilizatiei Cucuteni s-au descoperit pe teritoriul Ucrainei langa Kiev in anul 1897, unde a fost denumita Trypilia, ignorandu-se cu buna stiinta ca era vorba de una si aceeasi civilizatie Cucuteni, descoperita anterior in Romania.

Artefactele sunt alcatuite din statuete de lut si vase din acelasi material.
“Nici la ora actuala nu se cunoaste semnificatia simbolurilor pictate pe vase, precum si rolul statuetelor care reprezinta forme umane si animale. Mai mult decat atat, nu cunostem cu exactitate modul cum acei oameni isi tratau mortii, in ciuda excavatiilor recente nu am descoperit nici un mormant sau loc de crematie” declara Lacramioara Stratulat, director al Complexului Muzeal National din Iasi, in cadrul conferintei de presa premergatoare expozitiei din Vatican.

Cultura Cucuteni a precedat cu cateva sute de ani toate asezarile umane din Sumer si Egiptul Antic. Conform descoperirilor, oamenii culturii Cucuteni au fost primii care traiau organizati in asezari mari. Aceste proto-orase de Cucuteni erau alcatuite din cladiri aranjate in cercuri concentrice. Cultura Cucuteni se intindea pe o suprafata de 350 000 kilometri patrati, pe teritoriul actual al Romaniei, Republicii Moldova si Ucrainei. Productiile lor artistice erau dominate de linii repetate, cercuri si spirale care creau un efect de iluzie optica pe vasele care erau impodobite in acest mod unic.
Nici una dintre statuetele antropomorfice descoperite nu prezinta trasaturi grotesti sau furioase. Rarele statuete masculine au fetele acoperite de masti, in timp ce statuetele feminine sunt au picioare lungi si zvelte, sunt gratioase, fara masti si prezinta tatuaje pe corp.

Nu exista statuete cu sclavi inlantuiti sau figurine sacrificate, un semn clar al unei civilizatii egalitariene si pacifiste, conform opiniilor istoricilor.

“Cunoasterea aprofundata a acesti culturi este foarte importanta…Suntem mandri ca aici a aparut cea mai importanta si avansata cultura neolitica din intreaga lume” afirma Romeo Dumitrescu, presedintele fundatiei Cucuteni pentru Mileniul trei, din Bucuresti.

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/3221841-cea-mai-veche-civilizatie-europeana-a-fost-in-romania

DACIA PREISTORICA - documentar FULL

Flori de Octombrie

Asociaţia România - Dacia Casa Noastră (RDCN) şi Radio Neptun îi asteaptă pe constănţeni marţi, 11 octombrie (16.30 - 19.00), la Curtea Brâncovenească, str. Vasile Lupu, nr. 43 - 45 (zona Capitol) la vernisajul expoziţiei de fotografie "Flori de Octombrie" (Aurel Duţă). Cu această ocazie va fi susţinut un scurt moment artistic - muzică folk şi muzică populară. Artiştii care vor cânta sunt Walter Ghicolescu, Mariana Butnaru, Florentina Suciu, Andrei Stroescu şi Poze cu Sunet . Expoziţia va putea fi vizitată până pe 25 octombrie la Curtea Brâncovenească, având ca scop strângerea de fonduri pentru Centrul de plasament Fair Play din Constanţa, dar şi atragerea atenţiei asupra situaţiei dificile în care se află copiii defavorizaţi din ţara noastră.

Octavian Manu, preşedinte RDCN